AJOFM, mediator între şomeri şi angajatori

AJOFM, mediator între şomeri şi angajatori
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Având în vedere numărul crescut al posturilor vacante anunţate la AJOFM Galaţi, instituţia a continuat seria acţiunilor de mediere între firmele care vor să angajeze şi şomerii care vor să-şi găsească un loc de muncă. Astfel, vinerea trecută, a fost realizată o întâlnire cu angajatorul Patisgal SRL şi cu şomeri din Pechea, Schela şi Costache Negri, în vederea ocupării unor locuri de muncă în domeniul panificaţiei.

"În vederea ocupării tinerilor între 18-35 de ani din categorii defavorizate din mediul urban, AJOFM Galaţi a încheiat un protocol de colaborare cu Centrul Multifuncţional de Servicii Sociale pentru Tineri Galaţi. De asemenea, cu sprijinul Primăriei Tg. Bujor, prin dl primar Laurenţiu Gîdei, am realizat o întâlnire în care am pus faţă în faţă cererea de forţă de muncă din domeniul confecţiilor (Adina SRL) şi oferta, reprezentantă de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, din arealul oraşului Tg. Bujor şi din comunele învecinate: Băneasa, Jorăşti, Fârţăneşti, Măstăcani, Băleni, Folteşti.

Pe 10 noiembrie, la sediul nostru, la ora 10,00, vom organiza cu Adina SRL o acţiune similară, cu solicitanţi din comunele Oancea, Frumuşiţa, Scânteieşti, Tuluceşti, Vânători şi Vlădeşti, ne-a spus directorul executiv al AJOFM, Cezar Năstase.

Citit 2640 ori Ultima modificare Joi, 09 Noiembrie 2017 16:52

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.