Radu Georgescu

Radu Georgescu

Francul elvețian a pierdut 8 bani în două luni

Miercuri, 24 Februarie 2021 16:17 | Publicat în ECONOMIE
Perspectivele optimiste privind recuperarea pierderilor economice la nivel mondial provocate de criza sanitară de anul trecut, a redus plasamentele în așa-numitele „refugii” precum yenul japonez, francul elvețian sau aurul. Moneda elvețiană s-a depreciat miercuri la 1,099 – 1,106 franci/euro, minim care nu a mai fost atins din noiembrie 2019, iar cursul ei a scăzut de la 4,4579 la 4,4221 lei, un curs apropiat fiind înregistrat în ianuarie 2020. Comparativ cu începutul anului, cu ...

Analiștii văd euro în iulie la 4,92 lei

Marți, 23 Februarie 2021 16:10 | Publicat în ECONOMIE
Tranzacțiile din piața valutară continuau și marți să se realizeze în culoarul 4,873 – 4,879 lei, astfel că media monedei unice a fost stabilită la 4,8745 lei, față de 4,8746 lei, în ședința de luni. Stabilitatea pe care o cunoaște leul din ultima parte a anului trecut, a influențat opțiunile membrilor CFA România care au participat la sondajul din ianuarie, chiar dacă 88% dintre aceștia prognozează o depreciere a leului. Pentru orizontul de 6 luni ei anticipează o valoa ...

Apropierea primăverii nu a adus dezghețul pentru euro

Luni, 22 Februarie 2021 16:00 | Publicat în ECONOMIE
Ultima săptămână din februarie a început cu un curs stabil al euro, 4,8746 lei comparativ cu 4,8747 lei. Luni dimineață, cotația euro a atins pe piețele asiatice un maxim de 4,879 lei, însă tranzacțiile din cea locală s-au realizat în culoarul 4,873 – 4,877 lei. Perechea euro/dolar era stabilă, 1,2092 – 1,2144 dolari. Investitorii așteaptă audierile din Congresul SUA, care se desfășoară marți și miercuri, ale președintelui Rezervei Federale, Jerome Powell. De la în ...

Un broker de asigurări oferă o soluție pentru cei cu dificultăți financiare

Duminică, 21 Februarie 2021 08:00 | Publicat în ECONOMIE
Asistent în brokerajul de asigurări este o soluție atât pentru persoanele care și-au pierdut slujbele, din cauza actualei crize economice, sau cele care caută surse suplimentare de venit, dar și pentru companiile cu un flux mare de clienți. În schimbul intermedierii vânzării polițelor pentru brokerul de asigurare/reasigurare asistentul va primi un comision stabilit, în baza unui contract, conform art. 2 din Legea nr. 32/2000, prin care primeşte o împuternicire, ce conferă dreptu ...

BNR sterilizează excesul de lei

Joi, 18 Februarie 2021 21:25 | Publicat în ECONOMIE
După decizia BNR din 18 ianuarie 2021 de reducere a dobânzii de politică monetară de la 1,50 la 1,25%, indicii ROBOR au cunoscut o scădere semnificativă, în condițiile unei lichidități ridicate, semn că procesul de creditare a economiei nu funcționează la valori optime în ciuda programelor lansate de guvern în perioada de carantină. Pentru a menține dobânzile la un nivel optim, BNR a hotărât, ca după aproape un an, să reia operațiunile de sterilizare. Miercuri, ea a atras ...

Euro se tranzacționează între 4,873 și 4,878 lei

Miercuri, 17 Februarie 2021 16:17 | Publicat în ECONOMIE
După o perioadă în care minimul de tranzacționare al euro a fost de 4,872 lei, în ultimele două săptămâni acesta stagnează la 4,873 lei, în timp ce maximul este de 4,877 – 4,878 lei. Această evoluție s-a reflectat într-o stabilitate a cursului, care a „coborât” miercuri de la 4,8747 la 4,8746 lei. Chiar dacă piețele se tem că pachetul de stimulare economică al Administrației Biden, în valoare de 1.900 miliarde dolari, ar putea provoca o creștere a in ...

Bitcoin a trecut de 200.000 lei

Marți, 16 Februarie 2021 22:10 | Publicat în ECONOMIE
Leul continuă să rămână indiferent la mișcările de curs din regiune, unde se manifestă o tendință de apreciere comparativ cu începutul anului. Menținerea unei cereri ridicate a provocat depășirea de către bitcoin a pragului de 50.000 dolari, echivalentul a mai mult de 200.000 lei! Marți, 16 februarie 2021, tranzacțiile se realizau în „clasicul” culoar 4,873 – 4,878 lei iar media euro a urcat de la 4,8745 la 4,8747 lei. Euro a beneficiat de reducerea aversiunii față de ...

Cursul euro a înghețat

Luni, 15 Februarie 2021 16:32 | Publicat în ECONOMIE
Euro a continuat să fie tranzacționat în culoarul 4,873 – 4,877 lei, cotații constante în ultimele opt ședințe, iar media monedei unice a crescut de la 4,8743 la 4,8745 lei. Volumele de tranzacționare din piețele internaționale erau reduse, cele asiatice fiind închise cu prilejul Noului an, iar cele din Statele Unite, cu ocazia „Zilei Președintelui”. Perechea euro/dolar fluctua într-un culoar îngust, 1,2117 – 1,2146 dolari, iar media monedei americane a co ...

Cursul nu trece de 4,8750 lei

Duminică, 14 Februarie 2021 14:00 | Publicat în ECONOMIE
Dorința BNR de a ține sub control cursul euro/leu se manifestă de la începutul anului. Stabilitatea este dorită atât pentru a nu crea presiune atât în rândul populației, românii fiind foarte sensibili la mișcările cursului, dar și a companiilor, încrederea managerilor având de suferit în cazul unei volatilități mai mari. Fluctuațiile cursului monedei unice s-a limitat la 4,8740 – 4,8745 lei, chiar dacă marți dimineață pe piețele asiatice cotația a alunecat până la ...

O nouă zi liniștită pentru leu

Joi, 11 Februarie 2021 17:45 | Publicat în ECONOMIE
Joi, cursul mediu al euro a coborât de la 4,8744 la 4,8741 lei. Ca de obicei, înainte de anunțarea mediei de către BNR, s-au înmulțit ordinele de vânzare de valută, minimul atins fiind de 4,873 lei în timp ce maximul ședinței era de 4,877 lei. Evoluțiile din piața locală sunt reflectate mai corect de cotația stabilită de Banca Centrală Europeană, care a calculat miercuri o valoare de 4,8752 lei. Moneda unică era stabilă pe piețele internaționale, ea fluctuând în culoar ...
Pagina 95 din 114