
Anca Spânu
Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați va primi o înaltă distincție a statului francez
Vineri, 31 Martie 2023 12:12 | Publicat în Actual
Luni, 3 aprilie 2023, începând cu orele 15,00, în Sala Senatului a Universității „Dunărea de Jos” din Galați va avea loc un eveniment de importantă semnificație pentru comunitatea academică din orașul nostru.Rectorul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, prof. dr. ing. Puiu-Lucian Georgescu, va fi distins cu ”Ordre des Palmes Académiques” al Republicii Franceze, în grad de Ofițer. Distincția, care va fi înmânată de Excelența Sa doamna Laurence Auer, Ambasa ...
Hai, vino iar în gara noastră! Sau mai bine nu!
Luni, 27 Martie 2023 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Chiar înainte de tragicul accident care i-a luat viaţa unei angajate a SNCFR, în vârstă de doar 53 de ani, o prietenă de pe Facebook, implicată în viaţa literară a urbei, tocmai făcuse o postare despre semnele de degradare ale Gării Galaţi, pe care le documentase într-o serie de fotografii. În ceea ce mă priveşte, merg mult cu trenul, atât cel de stat, cât şi cele private, iar din ceea ce am văzut şi văd, condiţiile de călătorie s-au degradat mult în ultimii ani. Te iz ...
La Galaţi începe Festivalul „Zilele Basarabiei” - o săptămână de sărbătoare a spiritului românesc
Duminică, 26 Martie 2023 20:00 | Publicat în CULTURA
Clubul Studenților Basarabeni și Bucovineni "Ștefan cel Mare și Sfânt", de la Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați, organizează, așa cum "Viaţa liberă" deja a anunţat, Festivalul "Zilele Basarabiei", ajuns la ediţia a XXII-a.
Festivalul, organizat în fiecare an începând cu 2001, va marca un moment de o deosebită importanță în istoria poporului român și anume unirea Basarabiei cu Regatul României, un eveniment a cărui importanţă este de necontestat, în opinia ...
Ora Pământului, marcată prin cântec la Universitate (VIDEO)
Duminică, 26 Martie 2023 16:42 | Publicat în Actual
Sâmbătă, 25 martie, de la 20,30, timp de o oră, 26.000 de persoane au participat, potrivit unui comunicat remis redacţiei, la acţiunile organizate de Programul Naţional Cantus Mundi cu prilejul celei mai mari mobilizări voluntare mondiale dedicate protejării mediului - Ora Pământului. Copiii din peste 20 de coruri şi ansambluri instrumentale Cantus Mundi au cântat alături de familii, prieteni şi profesori pentru sănătatea planetei, în cadrul a 79 de recitaluri găzduite în spa ...
Luni, ultima zi de înscrieri la Concursul de creativitate în IT „Severin Bumbaru”
Sâmbătă, 25 Martie 2023 12:39 | Publicat în LUMEA IT
În perioada 3-5 aprilie va avea loc la Galați Concursul de creativitate în IT ”Severin Bumbaru”. Evenimentul este organizat de Facultatea de Automatică, Calculatoare, Inginerie Electrică și Electronică din Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, împreună cu Colegiul National ”Alexandru Ioan Cuza” din Galați, Inspectoratul Școlar Județean Galați și Casa Corpului Didactic Galați.Într-o serie de postări pe pagina de facebook, organizatorii invită liceenii și stud ...
Universitatea „Dunărea de Jos” a inaugurat Centrul Cultural Româno-Ucrainean
Sâmbătă, 25 Martie 2023 12:34 | Publicat în CULTURA
Vineri, 24 martie 2023, Facultatea Transfrontalieră din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați a inaugurat Centrul Cultural Româno-Ucrainean. Potrivit rectorului Universității, prof. univ. dr. ing. Lucian Georgescu, acesta promovează educația permanentă, sprijinind creaţia în domeniul cultural, consolidând și dezvoltând parteneriatele și relațiile de cooperare națională și internațională cu instituții, organizații, asociații științifice și culturale ce ...
Bibliotecă de 1,5 milioane de euro la Universitatea „Dunărea de Jos” (FOTO)
Marți, 21 Martie 2023 20:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Studenţii Universităţii "Dunărea de Jos", dar şi orice persoană interesată şi dispusă să plătească o taxă de 20 de lei pe an, au acces, începând de ieri, 21 martie, la fondul de carte al Bibliotecii Centrale Universitare, acum comasat într-un spaţiu complet reamenajat şi modernizat, situat în curtea Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor. 1,5 milioane de euro şi un an şi jumătate de lucrări au fost necesari, potrivit declaraţiei rectorului Unversităţii " ...
În prezenţa a numeroşi invitaţi, ceremonie de Ziua Universității „Dunărea de Jos”
Marți, 21 Martie 2023 14:46 | Publicat în Actual
De Ziua Universității, printr-o ceremonie care a avut loc pe 20 martie, în Aula "Alexandru Ioan Cuza" din Campusul Științei, prezidată chiar de rectorul Universității "Dunărea de Jos" din Galați, prof. univ. dr. ing. Puiu Lucian Georgescu, comunitatea academică a adunat în jurul ei prieteni pentru a sărbători 75 de ani de învățământ superior la Galați.
După ce studenți ai Facultății de Arte din Galați au interpretat Imnul Național al României și cântecul academic "G ...
Spectacol cu lasere pentru aniversarea de 75 de ani a Universității „Dunărea de Jos” din Galați (VIDEO)
Luni, 20 Martie 2023 20:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Astă-seară, gălățenii care au trecut prin zona centrală a oraşului au putut asista la un impresionant spectacol de lasere, pe fond muzical, care a marcat aniversarea de 75 de ani a universității gălățene de stat. Invitații galei organizate în această seară de Universitate au asistat, de asemenea, la explozia de lumini şi culori, însoțită de melodii româneşti cunoscute şi de muzică instrumentală. Aşa cum „Viața liberă” deja a anunțat, cea mai veche instituție de ...
75 de ani de învățământ superior de calitate la Galați - comunitatea academică sărbătoreşte
Luni, 20 Martie 2023 18:22 | Publicat în EDUCAŢIE
Universitatea "Dunărea de Jos" din Galați sărbătoreşte în aceste zile 75 de ani de la înființare, fiind organizate cu această ocazie mai multe evenimente, aşa cum "Viața liberă" deja a anunțat. Astăzi, potrivit unei postări pe pagina de facebook a instituției, a avut loc o sesiune festivă, cu invitați de marcă, printre care şi Înalt Preasfințitul Episcop Casian al Dunării de Jos şi preşedintele Consiliului Județean, Costel Fotea. „Trebuie să învățăm din istorie ...