
Cristinel Luca
Programul de Anul Nou al marilor magazine din Galați. Ultimele zile de cumpărături
Vineri, 29 Decembrie 2023 21:00 | Publicat în Prima Pagina
Pe 1 ianuarie, toate magazinele din Galați vor fi închise, cu excepția, poate, a unor mici non-stopuri de cartier. 31 decembrie și 2 ianuarie vor fi zile cu orar special, mai scurt, urmând ca din 3 ianuarie shoppingul să revină la programul normal de funcționare. Excepție fac marile magazine non-alimentare, Dedeman și Brico Depot, care vor fi închise trei zile consecutiv, de pe 31 decembrie 2023 până pe 2 ianuarie 2024. De asemenea, toate piețele din Galați vor fi închise pe 1 ș ...
Aderarea maritimă și aeriană la Schengen a României, analizată de austrieci
Joi, 28 Decembrie 2023 18:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Proiectul acordului juridic privind aderarea maritimă şi aeriană a României şi Bulgariei la spaţiul Schengen se află la autorităţile austriece, care analizează documentul şi urmează să facă observaţii pe marginea acestuia, au precizat, joi, surse guvernamentale, citate de Agerpres. Conform acestora, nu există informaţii potrivit cărora partea austriacă ar urma să aibă obiecţii semnificative la acest proiect. Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, pe 27 decembrie, că românii ...
Viitorul an școlar, din 9 septembrie până pe 20 iunie
Joi, 28 Decembrie 2023 16:34 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Educaţiei a propus ca anul şcolar 2024-2025 să înceapă la 9 septembrie 2024 şi să se încheie la 20 iunie 2025, iar ordinul de ministru cu această structură se află în consultare publică. Vor fi 5 module, despărțite de 5 vacanțe, menționează Hotnews. Durata cursurilor va fi de 36 de săptămâni.
Proiectul mai prevede că, pentru clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri şi se încheie pe ...
România, absorbție de 93,2% pe fondurile de coeziune
Joi, 28 Decembrie 2023 15:31 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
România a ajuns la un grad de absorbție de 93,2% pe fondurile de coeziune din exercițiul financiar 2014-2020, susține ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, într-o postare pe pagina sa de Facebook. 22,445 miliarde euro au fost rambursate României până la acest moment, iar procesul nu s-a încheiat, mai arată Câciu, România având solicitate sume spre rambursare de încă 1,5 miliarde de euro. "În materie de absorbție pe politica de coeziune, la începutul ...
Cele mai dinamice afaceri din comerț
Sâmbătă, 06 Ianuarie 2024 15:30 | Publicat în ECONOMIE
Comerţul cu ridicata, în perioada 1 ianuarie - 31 octombrie 2023, comparativ cu perioada corespunzătoare din 2022, a înregistrat o creştere, în termeni nominali, pe ansamblu, cu 1,2 la sută, potrivit datelor Institutului Național de Statistică. Rezultatul a venit ca urmare a creşterii comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+13,1 la sută), comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+11,1 la sută), comerţului cu ridicata ...
Când băncile își invită consumatorii la conciliere
Sâmbătă, 06 Ianuarie 2024 15:30 | Publicat în ECONOMIE
Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) a înregistrat, în 2023, o dublare a cazurilor în care băncile au inițiat procesul de negociere cu consumatorii. Astfel, în mai mult de jumătate din toate negocierile purtate în cadrul CSALB (730 de dosare s-au format în 2023, cel mai mare număr anual începând din 2016), soluționarea amiabilă a fost inițiată de bănci, care au invitat consumatorii la conciliere.
Conform unui comunicat al CSALB, acest lu ...
Vom fi în Schengen din martie 2024, cu frontierele aeriene și maritime. Acord politic cu Austria
Miercuri, 27 Decembrie 2023 22:32 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că, în urmă cu câteva zile, a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage din Austria şi Bulgaria privind extinderea spațiului Schengen cu România şi Bulgaria la frontierele aeriene şi maritime începând cu luna martie 2024.
„În data de 23 decembrie 2023, Ministerul Afacerilor Interne a ajuns la un acord politic împreună cu ministerele omoloage din Austria şi Bulgaria privind extinderea spațiului Schengen cu România ...
Hotelul de Gheaţă de la Bâlea Lac, deschis într-o formă ”minimalizată”
Miercuri, 27 Decembrie 2023 16:50 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Potrivit unui comunicat de presă transmis, miercuri, de reprezentanţii Hotelului de Gheaţă, din cauza condiţiilor meteorologice, lucrările la inedita construcţie de la Bâlea Lac au fost întrerupte, aceasta fiind dată în folosinţă într-o formă minimalizată şi urmând să fie finalizată după Revelion. Primele camere, precum şi restaurantul din hotel sunt pregătite pentru a primi oaspeţi ori simpli vizitatori, pragul acestui obiectiv special fiind deja trecut de zeci de turiş ...
Deputații vor respinge trei proiecte privind autonomia Ţinutului Secuiesc
Miercuri, 27 Decembrie 2023 18:06 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Plenul Camerei Deputaţilor se reuneşte, joi, în format hibrid, pentru respingerea a trei proiecte de lege privind autonomia Ţinutului Secuiesc, depuse la finalul sesiunii parlamentare, informează news.ro.
Decizia convocării ședinței de plen vine după ce prim-ministrul Marcel Ciolacu anunţa săptămâna trecută că a propus preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis, să ia măsuri cu privire la "iniţiativele toxice ale unor afiliaţi ai grupului UDMR să fie re ...
Marea Britanie renunță să revină la sistemul imperial de măsură
Miercuri, 27 Decembrie 2023 17:19 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul britanic a anunţat miercuri că renunţă la ideea revenirii la sistemul imperial de măsurători (uncie, inci etc.), pe care fostul prim-ministru Boris Johnson îl transformase într-un simbol al beneficiilor Brexitului, mulţumindu-se pentru moment să autorizeze vânzarea halbelor de vin, informează AFP, citată de Agerpres.
Cantităţile de produse vândute în ţară trebuie, aşadar, să fie întotdeauna afişate pe ambalaje în primul rând în kilograme sau litri, adică în ...