Atacarea Ucrainei de către Rusia a bulversat piețele financiare internaționale, unde au crescut plasamentele în activele considerate drept „refugii”, precum dolarul american, yenul japonez, francul elvețian sau metalul galben.
Eforturile BNR de a menține stabilă piața valutară a făcut ca deprecierea monedei naționale să fie de mică dimensiune, comparativ cu alte monede din regiune.
Cursul euro a fost stabilit la 4,9489 lei, față de 4,9463 lei, în ședința de miercuri. Tran ...
Creșterea inflației, care în scurt timp va fi formată din două cifre, a provocat majorarea dobânzilor, care are efect negativ atât asupra populației cât și a companiilor.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 3,56 la 3,57%, valoare care nu a mai fost atinsă din februarie 2014. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a urcat de ...
Declarațiile contradictorii în privința situației de la granița Ucrainei cu Rusia au stimulat aversiunea față de risc, evoluție care a condus la aprecierea dolarului american, a francului elvețian sau a metalului galben, care sunt considerate drept „refugii”.
Cursul euro a crescut joi de la 4,9405 lei, minim al ultimelor cinci luni și jumătate, la 4,9439 lei. Culoarul de tranzacționare a rămas unul foarte îngust, cuprins între 4,942 și 4,946 lei.
După câteva zile de repau ...
Cursul euro a atins minimul ultimelor cinci luni
Miercuri, 16 Februarie 2022 22:30 | Publicat în ECONOMIE
Nivelul scăzut al aversiunii față de risc, apărut după ce Rusia a început să retragă o parte din trupele desfăşurate la graniţa sa cu Ucraina, a permis leului să se aprecieze față de principalele valute.
Cursul monedei unice a scăzut de la 4,9434 la 4,9405 lei, o valoare mai mică fiind înregistrată la începutul lui septembrie trecut. Cotațiile de la deschiderea pieței se situau la 4,935 lei, continuând tendința de apreciere conturată marți după amiază, care a făcut c ...
După creșterile zilnice de săptămâna trecută ale indicilor ROBOR, ca efect al majorării inflației și decizia BNR de a ridica dobânda sa de politică monetară de la 2 la 2,5%, lunea aceasta evoluțiile din piața monetară s-au temperat.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 3,55%, valoare care nu a mai fost atinsă din februarie 2014. Indicele la șase luni, folosit ...
Dobânzile s-au întors la valorile din octombrie 2013
Duminică, 13 Februarie 2022 13:20 | Publicat în ECONOMIE
A doua ședință de politică monetară din 2022 a BNR a reprezentat principalul eveniment al săptămânii trecută. CA al băncii centrale a decis să continue înăsprirea ciclului monetar post-pandemie, pentru a contracara presiunile inflaționiste și readucerea acestora către nivelul țintă de 2,5% plus/minus 1 punct procentual.
Dobânda de politică monetară a fost majorată de la 2 la 2,5%/an, iar în Raportul trimestrial asupra inflației publicat vineri de BNR se prognozează o in ...
Cei care au luat credite înainte de mai 2019 vor fi nevoiți să scoată mai mulți lei din buzunar, indicii ROBOR cunoscând o creștere constantă de la începutul anului. De altfel, valoarea lor s-a dublat în ultimele șase luni.
Mai protejați sunt cei care achită ratele în funcție de indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, care este în prezent de 1,17%.
Cu o zi înainte de ședința de politică monetară a BNR, indicii ROBOR au cu ...
Euro s-a oprit de la începutul anului la 4,945 lei
Joi, 03 Februarie 2022 23:45 | Publicat în ECONOMIE
Joi, monedele din regiune se apreciau față de euro, direcție de care a profitat și leul, întărirea lui fiind însă de mai mică amplitudine.
Cursul euro a scăzut la 4,9457 lei, după un început de săptămână la 4,9468 lei. Transferurile de joi se efectuau în culoarul 4,944 – 4,948 lei, cotații identice cu cele din ședința precedentă.
Semnalele venite din vestul Europei și Statele Unite referitoare la accelerarea inflației în următoarele luni se vor răsfrânge pe plan lo ...
Ianuarie a fost o lună stabilă pentru leu. Media euro a scăzut cu 0,06 bani, cea a dolarului a crescut cu 7,25 bani, în timp ce francul elvețian a pierdut 2,83 bani, după ce a atins în 21 ianuarie un record de 4,7821 lei, iar lira sterlina a câștigat 6,72 bani.
Luni dimineață, înainte de deschiderea pieței locale, cotația euro a crescut 4,954 lei. Tranzacțiile din România se realizau în culoarul 4,942 – 4,949 lei, astfel că media monedei unice a crescut de la 4,9459 la 4,946 ...
În perioada analizată, cursul euro s-a apreciat, ca urmare a amplificării tensiunilor între Rusia și Ucraina și a presiunii create de înăsprirea politicii monetare a Rezervei Federale americane începând cu luna martie.
Media monedei unice a crescut de la 4,9440 la 4,9459 lei. Vineri, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,944 – 4,949 lei. În minuta primei ședințe de politică monetară a BNR din acest an se arată că „cursul de schimb leu/euro s-a menținut relativ stabil ...