Ucrainenii revendică recucerirea unor teritorii

Luni, 04 Septembrie 2023 16:28 | Publicat în Război în Ucraina
Ministerul ucrainean al Apărării a revendicat luni "succese" în contraofensiva sa dificilă de săptămâna trecută pe frontul sudic şi recucerirea unor zone în apropiere de Bahmut (est), transmite AFP. Forţele ucrainene "îşi continuă operaţiunile ofensive în sectorul Melitopol" şi "au înregistrat succese în apropiere de Novodanilivka şi Novoprokopivka", în sud, a declarat viceministrul Apărării, Hanna Maliar. Cele două sate se află în regiunea Zaporojie, în apropiere de R ...
După ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive, trei bărbați au condus autoturisme pe drumurile publice și au fost prinşi de oamenii legii. Prima dată, în plasa oamenilor legii a picat un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Galați. Acesta a fost descoperit de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Târgu Bujor, în cursul nopții de 2-3 septembrie, în jurul orei 00,15, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 242, în interiorul localității Fârțănești, județul Gala ...

Impact violent după o frână bruscă

Luni, 04 Septembrie 2023 17:12 | Publicat în TRAFIC
O manevră care a dus la rănirea a șase persoane aflate în două mașini i-a aparținut unui șofer de 24 de ani, care în încercarea de a evita coliziunea cu o mașină care a frânat brusc în fața sa, a intrat în plin într-un alt autoturism. Accidentul s-a petrecut pe DN 25, între Vameș și Tudor Vladimirescu. Tânărul, din județul Vrancea, se deplasa către Tecuci și la un moment dat mașina din fața sa a oprit brusc. Neavând timp să frâneze pentru a evita coliziunea, tânăr ...
Deoarece Guvernul nu a pus în aplicare angajamentele asumate de ministrul Finanţelor prin procesul-verbal încheiat cu organizaţiile sindicale în data de 11 august, „perioada discuţiilor, negocierilor şi aşteptărilor de soluţionare amiabilă a luat sfârşit”, afirmă preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Finanţe, Vasile Marica. În consecință, sindicaliștii iau în calcul declanşarea grevei generale, în favoarea căreia au semnat trei sferturi dintre membrii ...

Noaptea Muzeelor, în mediul rural

Marți, 05 Septembrie 2023 10:33 | Publicat în CULTURA
Sâmbătă, în premieră națională, muzeele din lumea satului au fost deschise seara, până aproape de miezul nopții, în cadrul unui program intitulat ”Noaptea Muzeelor la sate”. Astfel, la Galați, Muzeul de Istorie "Paul Păltănea”, instituție aflată în coordonarea Consiliului Județean (CJ), a fost deschis publicului, între orele 18,00 și 23,00, precum și Casa „Hortensia Papadat-Bengescu” din Iveşti, dar și Casa Rurală „Ion Avram Dunăreanu” din Suhurlui. ”Găl ...

Gogoși pufoase și delicioase

Duminică, 10 Septembrie 2023 12:00 | Publicat în MAGAZIN
Ingrediente: 250 ml de lapte integral, 1 plic de drojdie uscată, 50 g de zahăr tos, 50 g unt topit și răcit, 2 ouă mari, 1 vârf de linguriță de sare, 500 g de făină, plus 2-3 linguri pentru planșetă, arome (după gust: lămâie, portocale, vanilie, rom sau scorțișoară), ulei, zahăr pudră.Preparare: Începem prin a pregăti drojdia. Punem laptele la încălzit (trebuie să fie călduț). Dizolvăm drojdia uscată în lapte și amestecăm bine. Untul topit și răcit se amestecă ...

Rulouri din piept de pui cu bacon și mazăre

Sâmbătă, 09 Septembrie 2023 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Ingrediente: 500 g piept de pui, 100 g bacon, 100 g cașcaval, sare, piper, 1 ceapă, 3 linguri ulei, 1 linguriță boia de ardei, 2 linguri pastă de tomate, 1 kg mazăre,1 legătură mărar. Preparare: Feliem pieptul de pui. Punem deasupra fiecărei felii o folie alimentară și o batem ușor. Tăiem apoi pieptul de pui în bucăți mai mici, cu latura de circa 7-8 cm. Condimentăm cu sare și piper, pe ambele părți. Așezăm pe suprafața pieptului de pui cașcavalul ras. Rulăm cât mai s ...

Secrete culinare pentru un pui Shanghai perfect

Duminică, 10 Septembrie 2023 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Puiul Shanghai este un fel de pui pane, realizat cu amidon, susan si sos de soia, ingrediente foarte folosite în bucătăria asiatică. Dacă este făcut bine, este gustos și aromat. Nu se cunoaște originea acestui preparat, dar se poate găsi în orice restaurant, shaormerie, bodegă sau "împinge-tava".Din păcate, acest preparat găsit în aceste locuri lasă cam mult de dorit. S-a renunțat de mult la sos de soia, susan și amidon, din cauza prețului. Aceste ingrediente au fost înloc ...

Puiul Shanghai, simbol al abundenței

Duminică, 10 Septembrie 2023 08:30 | Publicat în MAGAZIN
Puiul Shanghai a devenit un simbol al ospitalității și al abundenței în cultura chineză, fiind deseori servit în timpul festivităților și al ocaziilor speciale, apreciat pentru gustul bogat, textura crocantă și aspectul atrăgător.Ingrediente: 500 g piept de pui, tăiat în bucăți egale, sare și piper după gust, ulei pentru prăjit; pentru aluat: 120 g făină, 1 linguriță praf de copt, 1 ou bătut, 150 ml apă rece, un praf de sare; pentru sos: 4 linguri sos de soia, 4 lingu ...

Crengi căzute din cauza furtunii, tot pe străzi

Luni, 04 Septembrie 2023 20:45 | Publicat în Regional
După câteva zile de la furtuna de joi, 31 august, crengile căzute atât prin cartierele din Galați, cât și pe câteva străzi principale, nu au fost încă ridicate.  În unele zone nu vorbim de crengi subțiri și mici resturi vegetale, ci chiar de ramuri groase, rupte din copaci în timpul furtunii, cum este de exemplu în cartierul Micro 16, pe strada Brândușei, în cartierul Micro 17, pe strada Brașov, în Micro 18, pe strada Brăilei, în zona Mazepa, Țiglina 2 ș.a. ...
Pagina 926 din 1079