* Aproape 500 de hotărâri au votat aleşi în primul an de Consiliu Local * Cea mai importantă decizie, asocierea cu Brăila şi Tulcea pentru constituirea Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „Dunărea de Jos”, nu există nici pe ordinea de zi a şedinţei care va marca intrarea în al doilea an de mandat * La fel cum nu există nici cele 27 de „miniprimării”, câte una pentru fiecare consilier local, pentru audienţele cu cetăţenii „Jur să fac cu bună credinţă tot ...
În această lună autorităţile vor decide cine va plăti impozite mai mari din 2014. Comisia pentru stabilirea zonelor de impozitare a terenurilor din municipiul Galaţi, condusă de Adriana Blaga, a stabilit lista celor 91 de străzi care vor fi încadrate în zone noi de impozitare. Cu excepţia străzilor din Cartierul Cantemir, care sunt eliminate de pe harta impozitării, şi a străzii Române – porţiunea cuprinsă între Brăilei şi Armata Poporului - care este propusă pentru a tr ...
Perioada de acordare a bonificaţiei de zece la sută plata taxelor şi impozitelor locale s-a încheiat şi, potrivit Primăriei, din 108.396 de proprietari de imobile din Galaţi (persoane fizice), 52.975, adică 48,8 la sută, au achitat integral pe 2013. Alţi 6.600 (6,08 la sută) au achitat sumele aferente primului trimestru din anul 2013. În ceea ce priveşte terenurile, din 14.133 de proprietari persoane fizice, au achitat integral pe 2013 nu mai puţin de 7.110 (50,3 la sută). Nici pr ...

Câteva soluţii pentru renaşterea Galaţiului

Marți, 02 Aprilie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vrem, nu vrem, ceea ce se întâmplă zilnic în jurul nostru ne afectează profund calitatea vieţii. Un drum prost înseamnă doar pentru pictori o simplă imagine. Pentru ceilalţi înseamnă bani. Şi timp. Adică tot bani. În momentul în care omenirea a devenit conştientă că puterea speciei stă în exploatarea colectivă a valorilor individuale s-a inventat edilul. Cârmuitorul. Primarul. Niciun cârmuitor care nu a ţinut cont de voinţa şi interesele mulţimii n-a rezistat. Sabia e ...

Vinovaţii de prăbuşirea Galaţiului

Miercuri, 27 Martie 2013 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Oraşul se duce la fund. Cu fiecare zi, există tot mai puţine locuri de muncă, tot mai puţine investiţii, tot mai puţină speranţă. În ultimii cinci ani, Produsul Intern Brut (PIB) pe locuitor a scăzut la Galaţi cu 1,3%, în vreme ce la nivel naţional a crescut cu 3,2%. De altfel, judeţul a ajuns în acest moment să aibă un PIB pe locuitor mai mic decât Brăila sau Tulcea, în vreme ce la rata şomajului - peste 10% - stăm mai prost decât Valea Jiului! Se vorbeşte despre tot f ...
Menită să deblocheze financiar activitatea IMM-urilor cu o cifră de afaceri sub 500.000 euro, măsura este considerată discriminatorie de ceilalţi agenţi economici * Unele companii susţin şi că procesul de verificare şi ţinere a evidenţei plăţilor a devenit mai costisitor şi mai stufos * Obiecţiile ridicate de companii au determinat Ministerul Finanţelor să ia în calcul o nouă corecţie a sistemului fiscal Considerat iniţial drept „măsura fiscală a anului”, noul sis ...
Plătitorii de taxe şi impozite locale pot beneficia de reducerea cu 10 la sută din valoarea totală a acestui bir, dacă-l vor achita integral până pe 31 martie 2013, la ghişeele Direcţiei de Fiscalitate, Taxe şi Impozite locale din cadrul Primăriei Galaţi. Cuantumul taxei variază de la un contribuabil la altul în funcţie de zona în care locuieşte, de mărimea casei de locuit şi a terenului ocupat. Odată cu această taxă, contribuabilul va completa şi o declaraţie pentru ta ...

Dom' Primar, la noi în echipă când joci?

Sâmbătă, 02 Martie 2013 00:00 | Publicat în Na(ra)ţiunea MiticoLogică
"Oţelul este clubul meu de suflet" lăcrima Marius Stan, justificându-şi grija pentru clubul altuia... În timp ce primarul are temerea că au dispărut bani din conturile unui club privat de fotbal, cetăţenii au certitudinea că banii lor dispar iar organele cu conturile în suflet şi controalele în sânge nu-i contrazic.62 de milioane de lei abateri financiar-contabile a depistat Curtea de Conturi la ECOSAL. Un mizilic de 15 milioane de euro. Motivele? Deşi are exclusivitate pe salubri ...
Începând din 15 martie, posesorii de autoturisme "beneficiază" de o nouă taxă Denumită „timbrul verde”, taxa îşi propune să armonizeze legislaţia românească cu cea europeană. Potrivit primelor date făcute publice de Guvern, această taxă va fi mai mică pentru unii dintre posesorii de maşini. Astfel, conform noii formule de calcul, suma de plată va scădea pentru Euro 2, pentru Euro 1 şi pentru non-euro. Culmea este că cei care deţin autoturisme Euro 3 şi Euro 4 vor p ...

Cu cât au crescut impozitele şi taxele în Galaţi

Miercuri, 06 Februarie 2013 00:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
* Locuitorii municipiului Galaţi nu sunt singurii din judeţ care vor plăti mai mult pentru taxele şi impozitele locale în 2013 În municipiul Galaţi, prin votul aleşilor locali, taxele şi impozitele locale pentru 2013 au fost majorate cu aproape patru procente, apoi revizuite. În vreme ce impozitul pe teren şi clădiri a fost majorat, din nou, cu 6,29 la sută, impozitul pe vehicule înmatriculate a fost redus, în medie, cu 9,18 la sută. Prin "grija" Guvernului, însă, nu suntem ...
Pagina 14 din 16