De senzație la „Vocea României”: Florentina Matei, prima gălățeancă în echipa lui Tudor Chirilă

De senzație la „Vocea României”: Florentina Matei, prima gălățeancă în echipa lui Tudor Chirilă
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

O voce uimitoare, o interpretare spectaculoasă a piesei „Love is a lie” și un mesaj puternic, că visele și pasiunile nu au durată de expirare! Asta a adus, pe scena noului sezon „Vocea României” de la Pro Tv, gălățeanca Florentina Matei.

A fost bătălie la „Vocea României”, pentru gălățeanca Florentina Matei, care a întors toate scaunele antrenorilor cu o interpretare senzațională. „Are o voce incredibil de puternică. Nici nu mă interesa cine este, cum arată, de unde vine, voiam vocea aia!”, a exclamat Tudor Chirilă. Nu mai puțin adevărat este că Smiley a fost primul care s-a întors. Iar Irina Rimes s-a ridicat de pe scaun ca să o aplaude.

Momentul artistic al Florentinei, prezența ei carismatică au căpătat și mai multă strălucire datorită poveștii ei de succes și a mesajului pe care l-a transmis.

Despre Florentina Matei ați mai putut citi în ziarul „Viața liberă". A fost învățătoare în Galați, iar în Dubai, unde locuiește din 2001, și-a găsit echilibrul între pasiunea pentru muzică și cariera de specialist în educație wellnes la o companie germană, lider în domeniu, care creează tehnologii pentru echilibrul minte, spirit, trup.

Pe de o parte, respiră strategie, viziune disciplină și structură, pe de altă parte - libertate și creativitate. Fără ambele n-ar fi întreagă. Muzica este o extensie a ființei sale!

A cântat pentru șeici, pentru evenimente importante, guvernamentale, iar albumul său, dedicat memoriei tatălui și persoanelor dragi, reflectă sensibilitatea și autenticitatea unui artist care știe să îmbine armonios trecutul cu prezentul.

De ce a venit la „Vocea României”

„Adevărul este că eu, anul acesta, în decembrie, fac 50 de ani. Eu nu vin aici să concurez, nu vin să câștig ceva. Sunt o femeie împlinită pe plan profesional, personal.

Însă, înainte de a primi tortul acela cu 50 de lumânări, am vrut să îmi fac eu un cadou mie: participarea la "Vocea României". Vreau să transmit un mesaj foarte puternic femeilor care sunt în preajma vârstei mele. Să nu își pună dată de expirare visurilor. Să nu își pună limite, să nu își închidă creativitatea și dorințele într-o cutie sub cheie.

Pentru mine, muzica nu a cerut permisiunea vârstei niciodată! Eu m-am tot lăsat de o mie de ori și am tot revenit. Visul tău, pasiunea pe care o ai, nu cer permisiunea de la vârstă și nu au durată de expirare”, a fost mesajul tulburător pe care l-a adus pe scena „Vocii României” gălățeanca Florentina Matei.

Un mesaj care a încins și mai tare lupta între antrenori. „Orice alegere vei face vei fi o prezență puternică la "Vocea României"”, a spus Theo Rose.

Florentina a ales echipa lui Tudor Chirilă, cel care, după momentul artistic, i s-a adresat cu pronumele de politețe: „Din politețe și respect pentru felul în care ne-ați încântat în seara aceasta; și 16 ani dacă aveați, tot "dumneavoastră" vă spuneam pentru felul în care ați cântat această piesă”.

A cântat ca și cum ar fi avut două inimi.

Iar mai mult decât atât, a trimis în derizoriu vârsta de 50 de ani.

„Fie ca energia ta să inspire pe toată lumea!”, i-a urat Tudor Chirilă.

Mărturisind că se regăsește în discursul Florentinei, Irina Rimes a spus: „Apreciez foarte mult nu atât curajul, ci scânteia care te-a adus aici. Eu iubesc "Vocea României" pentru că aici întâlnesc oameni ca tine. Pentru mine "Vocea României" este o experiență, nu neapărat un concurs”.

 

Citit 186 ori Ultima modificare Sâmbătă, 13 Septembrie 2025 00:54

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro