O MAGA-rie cât Casa Albă

Luni, 17 Februarie 2025 00:01 | Publicat în EDITORIAL
Discursul lui JD Vance de la Munchen a fost al treilea ”duș rece” pe care noua administrație de la Casa Alba îl administrează țărilor europene, în mai puțin de o săptămână. Tonul a fost dat chiar de președintele Donald Trump, care s-a lansat în negocierile cu Putin privind războiul din Ucraina fără ca măcar să se consulte înainte cu aliații europeni sau cu cei de la Kiev.Al doilea duș rece a venit din partea secretarului apărării, Pete Hegseth, care a arătat că SUA ...
JD Vance s-a folosit de discursul său de la Conferința de Securitate de la Munchen pentru a alimenta populismul, utilizând jumătăți de adevăr în fața unui public european foarte conștient de pericolul reprezentat de guvernările autoritariste. Europa de acum este însă mai experimentată, după primul mandat al lui Donald Trump la Casa albă, scrie CNN într-o analiză critică a discursului vicepreședintelui SUA. Potrivit editorialistului Nick Palton Walsh, dacă discursul lui Van ...
În două zone de pe teritoriul național, în proximitatea frontierei româno-ucrainene, au fost descoperite fragmente rezultate în urma impactului unor drone de tip Geran 1/2, folosite de Federația Rusă în atacurile executate asupra infrastructurii portuare ucrainene de la Dunăre. Aceasta este concluzia echipei de specialiști din Ministerul Apărării Naționale (MApN), Serviciul Român de Informații și Ministerul Afacerilor Interne care a efectuat joi, 13 februarie, investigații. ...
Într-un interviu pentru "Tribuna Învățământului", Daniel David, ministrul Educației, a anunțat că va face până în luna mai un "diagnostic" complet al întregului sistem educațional, subliniind că deciziile viitoare vor fi bazate pe dovezi concrete, nu pe preferințe personale. "Nu reușim să transferăm eficient și sistemic competențele necesare, ci doar segmente ale acestora", a explicat ministrul, citat de Mediafax, evidențiind una dintre problemele fundamentale ale educați ...

Scădere a îmbolnăvirilor de gripă și viroză

Joi, 13 Februarie 2025 21:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Numărul îmbolnăvirilor de gripă și viroză a început să scadă ușor, comparativ cu săptămâna anterioară, pentru prima dată de la începutul acestui an. 158.395 cazuri de infecţii respiratorii (gripă, viroze şi pneumonii) s-au înregistrat în România în ultima săptămână, cu 8,4% mai puţine cazuri comparativ cu săptămâna anterioară (172.877), arată datele publicate joi de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP). Totuși, numărul de îmbolnăviri este cu 23, ...
Crin Antonescu a declarat, luni, că decizia preşedintelui a fost una înţeleaptă şi vor proceda în consecinţă, el arătând că este o situaţie preferabilă declanşării unui proces de suspendare, care ar fi adus o temă falsă, practic, pe agendă, mergând până la un referendum, potrivit News.ro. Lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că demisia lui Klaus Iohannis vine foarte târziu, mult prea târziu ca să mai poată fi socotită de onoare, şi nici nu ne aduce răspunsuri la ...
Serviciul francez VIGINUM, specializat în combaterea interferențelor digitale străine, a publicat un raport alarmant despre influența manipulării informațiilor în alegerile prezidențiale din România din 2024. Documentul dezvăluie o campanie sofisticată desfășurată pe platforma TikTok, prin care un candidat-surpriză, Călin Georgescu, a reușit să obțină 23 la sută din voturi, după ce era cotat cu doar 1 la sută în sondaje cu o lună înainte de scrutin. Raportul arată c ...

66 miliarde de euro, beneficiul net al României din fonduri UE

Duminică, 02 Februarie 2025 09:00 | Publicat în ECONOMIE
În perioada 1 ianuarie 2007 - 31 decembrie 2024, adică în cei 18 ani de apartenență la Uniunea Europeană (UE), România a primit de la bugetul UE suma totală de 99,288 miliarde de euro și a plătit 32,603 miliarde de euro. Rezultă că România a ieșit pe plus cu suma de 66,684 miliarde de euro, fonduri nete primite de la UE, peste banii cu care am contribuit la bugetul blocului european, potrivit datelor publicate recent de Ministerul Finanțelor și citate de startupcafe.ro.Astfel, la ...
Gălățeanul Dragoș Stavăr este unul dintre cei șase sportivi care reprezintă România la Campionatele Mondiale de ciclocros, în desfăşurare în Franța. Distins cu Premiul municipiului Galați pentru performanțele sale sportive, Dragoș Stavăr promite că va da tot ce are mai bun pentru România și pentru Galați! Federația Română de Ciclism a anunțat cei șase sportivi care reprezintă România la Campionatul Mondial de ciclocros: Jozsef Malnasi Attila - Elite, Dragoș Stavăr, ...

România va cere „daune fără precedent” Olandei

Marți, 28 Ianuarie 2025 16:20 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, marţi, în debutul şedinţei de Guvern, că este revoltat de furtul obiectelor de tezaur din muzeul din Olanda şi a precizat că România nu poate accepta aşa ceva. El intenţionează să ceară "daune fără precedent" în acest caz şi nu exclude posibilitatea de a acorda o recompensă pentru găsirea obiectelor, scrie News.ro. "Sunt revoltat că obiecte inestimabile din tezaurul României au fost furate dintr-un muzeu din Olanda unde nu existau agenţi ...
Pagina 1 din 42