România care nu munceşte

Vineri, 01 Decembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Lene. "Din ce trăiți?"/ "Din ajutor social!"/ "Până la 44 de ani, ați avut vreun loc de muncă?"/ "Mi-a oferit, da’ n-am vrut să mă duc. M-am învățat așa."/ "Și ce-ați făcut toată viața?"/ "Ajutor social. Nu sunt învățat eu de servici’". Acesta a fost, scurt pe doi, dialogul reporterului Ştirilor Kanal D cu domnul Stelică, în vârstă de 44 de ani, al cărui venit stabil vine de la stat: 170 de lei pe lună. Desigur, mai munceşte cu ziua, prin vecini, dar asta nu se ...

Cine va fi "Omul anului 2023" în România

Joi, 30 Noiembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* 1 Decembrie. Oameni cu o generozitate ieșită din comun, care s-au remarcat prin fapte cu impact deosebit în societate, acte de curaj ori iniţiative în beneficiul semenilor și al planetei. Sunt 13: o "amazoană" care oferă o nouă șansă la viață animalelor abandonate sau abuzate; un poliţist care încălzeşte suflete; o elevă care luptă împotriva poluării cu o dronă construită împreună cu trei colegi; un pompier care salvează vieţi şi în timpul liber; o femeie instructo ...

Când mama e cea mai cool profă din lume

Miercuri, 29 Noiembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Carieră. "Dansul, dansul/ e normal la vârsta mea/ Ritmul, ritmul/ mă cuprinde-n vraja sa/ Dansul, dansul…". Mă scuzaţi, m-a luat valul. Dar nu pot să scriu despre Silvia Dumitrescu fără să-mi amintesc de explozia de energie şi bună dispoziţie pe care o aduce pe scenă. Cred că a fost prima artistă pe care am văzut-o dansând pe bune, la televizor, înainte de Revoluţie. Şi - pentru cei care nu ştiu - în acele vremuri era un curaj vecin cu nebunia să depăşeşti maxima co ...

Dani Oțil, preferatul mamei-soacre

Marți, 28 Noiembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Renunță la nevastă, dar la soacră, nu! "Soacră, soacră, poamă acră..." nu e valabilă pentru Dani Oțil. Potrivit Antenei Stars, prezentatorul tv se laudă nu doar cu o soție superbă - care și-a păstrat formele și dimensiunile de fotomodel și după ce a devenit mamă - ci și cu o soacră gata oricând să-l răsfețe culinar. "Deci Dani a zis: renunță la mine, dar la soacră nu renunță! Se înțeleg foarte bine. Mama, îți dai seama, gătește, are grijă și de Tiago. Lui ...

iUmor cu flatulenţe

Luni, 27 Noiembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Inedit. "Sunt Ichikawa din Japonia, iar numărul meu este... cu pârțuri. Sună foarte dezgustător, dar, odată ce voi începe, o să vă placă!", a promis concurentul pe scena "iUmor", la Antena 1. Niponul s-a aşezat pe spate, cu picioarele desfăcute şi ridicate pentru a nu obstrucţiona… emisia de gaze şi a "acţionat": în suflători pentru petrecere, apoi în baloane de săpun şi, în cele din urmă a "suflat" printr-o ţeavă o săgeată, ţintind cu ea într-un balon uriaş pe ...
* Despre lumină şi întuneric. „Un om sensibil până la vulnerabilitate, deghizat într-un dur cu geacă de piele”, aşa îl prezintă TVR1 pe Cristi Minculescu, invitatul „Nocturnelor”, transmise luni, 27 noiembrie 2023, de la ora 23,00. Minculescu este vocea cu care se confundă trupa Iris de peste 40 de ani. Iar „Bună seara, prieteni!” nu este doar un salut, ci o marcă înregistrată Cristi Minculescu, o plecăciune în fața celor care „i-au ajutat să zboare chiar și atu ...

Rona Hartner - creatoare mai mult decât supraviețuitoare

Vineri, 24 Noiembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Văpaie. Cunoștea cinci limbi străine, cânta, juca în filme, dansa, picta, compunea muzică și versuri, făcea și ceramică și creații de modă... Ce straniu sună să vorbesc la timpul trecut despre Rona Hartner. Era de-a dreptul vâlvătaie neobosită! Asemenea unui vulcan de energie, zâmbet și veselie umplea scena, cadrul, spațiul și timpul. "Hopa-hopa, ce face lumea bună?!", era salutul ei din filmulețele de pe rețelele de socializare. "Hopa-hopa, nu cumva te grăbești, Doa ...

Ce copii buni are Andreea Esca!

Joi, 23 Noiembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Fraţi. Am gândit-o de la primele ediţii ale emisiunii "America Express", dar miercuri seară, la cursa pentru ultima şansă, am admirat nu doar competitivitatea fraţilor Alexia şi Aris - copiii soţilor Andreea Esca şi Alexandre Eram - ci şi bunul-simţ şi educaţia lor. La una dintre misiuni, au preparat o îngheţată tradiţională, cu gheață de pe Chimborazo, pe care trebuiau să o şi vândă, cu un dolar cornetul. Deşi au strâns repede suma impusă de probă, 15 dolari, fra ...

TVR umblă la „dulapul cu cadavre”

Miercuri, 22 Noiembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Istorie. "TVR este unica deținătoare a istoriei ultimilor 50 de ani, în imagini! Astfel, putem dezvălui întâmplări pe care partidul le-a îngropat în dulapul cu cadavre și despre care TVR a păstrat imagini fabuloase, foarte multe difuzate în premieră. Vom dezvălui cele mai păzite secrete ale Epocii de Aur: cursa înarmărilor, cum s-a făcut plata datoriei externe, problema petrolului, legea ilicitului, programul nuclear al lui Ceaușescu", promite Raluca Rogojină, producător ...

Care-i prețul pe care l-ați plăti pentru fericire?

Marți, 21 Noiembrie 2023 22:00 | Publicat în TV MANIA
* Neprețuit. "Care este prețul pe care l-ai plătit sau l-ai plăti pentru fericirea ta?", a fost întrebarea unui sondaj printre vedete, la "Vorbește lumea", pe Pro TV. Primul meu gând a fost "neprețuit". Pentru că niciun preț n-ar putea fi prea mare ori prea mic pentru fericire. Dar răspunsurile unor doamne pe cât de înțelepte, pe atât de profunde și de frumoase m-au pus pe gânduri. "Poate credem, când suntem foarte tineri, că trebuie să facem niște lucruri foarte mărețe c ...
Pagina 17 din 63