Mărturisesc cinstit, tot mai des mă încearcă senzația pe care francezii o numesc "déjà vu". Un soi de ciclicitate a sesizărilor pe care le primesc și despre care trebuie să scriu. Și am un sentiment tot mai acut - în curs de cronicizare, probabil - că, oricât aș scrie, mai nimic nu se rezolvă sau îndreaptă. Nici pe moment, nici pe termen lung! Că latru la lună. Că ar trebui, poate, să mă obișnuiesc cu o atare stare de fapt, pentru că, oricum, nu se va schimba nimic. Cel ...