Exerciţii de iarnă

Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

E iarnă. O văd cum zgreapţănă pe/la geamurile îngheţate bocnă. Vrea să-i dau drumu-n casă, că dârdâie. Nu-i dau. Că-i frig. Şi-n casă-i tot iarnă. Că n-avem căldură. N-am fost cuminţi. D-aia n-avem. Iarna, stau în casă, tremur şi dau lucrare de control la primăvară. Dau frumos, lizibil, fin, înclinat, elegant. Uite-aşa dau: „N-ai vrut să-mi dai măcar un lux din ochii tăi. La primăvară, mă duc departe, să mă bată în cap lumina celor sfinţi. Acolo, nu-i aceeaşi lume. Acolo, e alt fel de Ţară. Acolo, Iuda-i om de treabă, plânge şi-şi muşcă din arginţi!... Aici, acum, de la un timp, am ochi murdari de miazănoapte, îmi trec (prin inimă) gunoaie, mă sfârtecă tristeţi de lux! Câinii sunt nişte papă-carne! Eu am rămas un papă-lapte, cu nouri negri pe ferestre, căci nu mi-ai dat măcar un lux!… Am zis: mă duc, nu mai încap cuvinte care să mă-ntoarcă din drumul drept ca o cărare, chiar dacă pare scurt şi strâmb. Nu are rost încă o dată să pun pe jar aceeaşi Parcă!… Ce somn cu licurici m-aşteaptă, cu greieri harnici în carâmb!… Şterg ochelarii şi gândesc: ce scumpi sunt lucşii… n-am parale nici pentru cel de-atunci, Întâiul, când nu credeam că nu rămâi să mi-l răstorni în călimara plină cu vorbe haimanale, cu Poezia care-mi ţine (şi azi) Iubirea sub călcâi!… Sunt pregătit, încep să plec. Ştiu, tata stă încet în gară, „murdar” de Pâine şi de Apă, „murdar” de Linişte şi Cer, „murdar” de dor şi-(n)singurare!… Mama s-a dus la primăvară (în iarna asta) să-mi trimită lux după lux şi leru-i ler!… Acolo, chiar şi Iuda-i blând!… (nici dracul gol nu-i plin de Sine!)… Câinii vibrează până-n Lună, umblă cu hoţi deştepţi în dinţi!… Hai, hai şi tu… mai am Iubire… am foaie verde mărăcine…!… Am timp şi vreme să ne-ajungă în Cap Lumina celor Sfinţi!”… Ridic privirea de pe coală. Mă dau trei paşi în spate. Mă uit la Lucrarea de Control. Zice bine, chiar foarte bine. Arată ca o zăpodie arată corect. Arată ca o arătură gramaticală, cu-n plug foarte bine ascuţit. Brazdele sunt înguste şi adânci. Nici un bolovan. Nici o poticneală. Nici o tăietură şi nici o bătătorire pe obrazul colii/pământului de scris şi de citit. Morfologia bate din palme. Sintaxa culege lauri pentru frunţile tuturor Dumnezeilor cu pestelcă şi cu opinci. Mă uit pe geamuri şi prin geamuri. Afară-i primăvară. Flori(i)le se suie-n zarzări şi-n meri şi-n gutui. Dinspre Marea Moartă, ca un semn al Renaşterii, se aude zvon şi alai de Patimă şi Înviere. Este bine, este chiar foarte bine… însă mai durează. Cum zice prietenul meu, prozatorul Ion Avram: „Nu mai durează mult şi vom vedea cât de puţin a durat!”

Citit 9033 ori Ultima modificare Miercuri, 12 August 2020 17:49

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.