Cred că nu există, în viaţa şi cariera unui ziarist (deşi cariera înseamnă de cele mai multe ori viaţa, iar reciproca e şi ea valabilă), o misiune mai grea decât să scrie un articol umanitar - sau o serie, fiindcă de obicei este nevoie de asta. E greu fiindcă omul aflat în nevoie suferă, fie ea o suferinţă medicală, fie una izvorâtă dintr-un accident ori poate una care să înglobeze în mod direct întreaga familie, ca în cazul incendiilor care mistuie case întregi sau al inundaţiilor care lasă zeci de familii fără casă, numai într-un singur sat. E greu să scrii, să filmezi sau să faci reportaje radiofonice despre durere, indiferent sub care aspect al ei, fără ca ea să nu ţi se insinueze în suflet, fără să o trăieşti şi tu, într-un fel sau altul, la o intensitate, desigur, diferită, dar care, să reţinem, se adaugă durerii dintr-o altă poveste, despre care tot tu trebuie să scrii, mâine sau poimâine. Ni se spune, atunci când suntem începători în meseria asta, să încercăm să nu ne identificăm cu subiectul, în primul rând, pentru a rămâne obiectivi, în al doilea rând, pentru a rămâne întregi la minte. Asta fiindcă, din păcate, răul din lume depăşeşte binele şi nu doar atât, este mai vizibil. Realitatea este însă că nu poţi face un apel în numele cuiva în nevoie fără să te doară soarta acelui cineva, fără să simţi în oase durerea lui. Pentru că emoţia se transmite şi se transformă, la cititor, în acel gen de răspuns pe care-l apreciem cu toţii: solidaritatea umană. Aflăm, cu surprindere, de multe ori, că încă mai sunt gălăţeni care cred că e nevoie de intervenţii pentru ca un caz umanitar să fie prezentat în "Viaţa liberă". O spunem şi pe această cale, cum am făcut-o şi personal, oricui a întrebat: nu este cazul. Am scris mereu despre cazurile umanitare care ne-au fost aduse la cunoştinţă sau despre care am aflat, am depus tot efortul pentru a le facilita gălăţenilor cu suflet mare accesul la oamenii aflaţi în nevoie. Singura condiţie este să fie situaţii verificabile şi să ajungă la urechile noastre. Evident, sunt şi multe cazuri de persoane care încearcă să profite de bunătatea semenilor lor, de aceea este nevoie de verificări. Şi trebuie ca beneficiarii sprijinului să şi-l dorească şi să fie de acord ca povestea lor să fie făcută publică. Altfel, din păcate, nu se poate face nimic.
Bine cu de-a sila nu se poate Scris de Anca Spânu
