Acum aproape două decenii, pe când îmi începeam cariera de jurnalist, era o chestiune de bun-simţ să ştii cine sunt miniştrii României şi, la nivel local, directorii deconcentratelor. Poate era acceptabil să nu-i ştii pe toţi în prima lună de după învestire (de regulă, printam o listă cu ei şi o ţineam la îndemână), dar, după o lună, dacă nu erai sigur măcar de prim-ministru, miniştrii de Interne, Externe, Apărare Naţională, Economie şi/ sau Finanţe, Sănătate şi Educaţie, o încurcai serios.
Ei, acum, sincer, e imposibil, că aproape niciun mandat de ministru nu mai durează patru ani. Cum să mai ţii minte cine este ministru, dacă nici timp să-şi dea în petec n-a avut?
Am rămas, de-a lungul timpului, fidelă principiului meu de a nu fi afiliată politic. Aşa mi se pare moral, cum poţi să critici atunci când plăteşti cotizaţie la vreun partid, nu pot să pricep şi pace! Dar poate aşa sunt eu, mai de modă veche, să spunem, deşi nici jurnaliştii altor vremuri nu erau la adăpost de patimi politice. În ceea ce mă priveşte, în funcţie de cum bătea vântul prin urbe, am fost acuzată, de-a lungul anilor, că aş avea ba simpatii socialiste, ba liberale, că de restul, mai mărunţele, nici n-are sens să mai amintesc.
Ei bine, am o singură preferinţă: cea a lucrului bine făcut. Nu contează cine îl face, dacă este în beneficiul nostru, al tuturor, îi recunosc oricui meritele. Nu suport extremismul, de orice natură, nici spre stânga, nici spre dreapta. În rest, dacă omul e de bună-credinţă şi demonstrează că poate să realizeze lucruri, are parte de votul meu. Şi mă aştept, fiind un cetăţean care îşi plăteşte la timp impozitele şi taxele, la servicii măcar rezonabile.
De aceea, nu pot să nu constat că, atunci când actualul primar era director al Ecosal, coşurile stradale existau şi erau golite la timp, deszăpezirea se făcea foarte bine, chiar şi pe ierni mai aspre. Şi toată lumea ştia cine e şeful. Acum, pe strada Oltului, unde locuiesc, au rămas doar două coşuri pe partea stângă, de la fostul Atlantic până vizavi de Cina. Ştiu, fiindcă le vizitez des, ca să arunc producţia reziduală a câinelui personal, în caz că e cineva curios. Evident, nu Ionuţ Pucheanu schimba coşurile sau pungile, ştiu bine. Dar, aşa cum atunci dumnealui era răspunzător de treaba asta şi era plătit pentru a se asigura că se face chestiunea, şi acum e cineva plătit. Probabil, însă, nu are interes să-i ţină minte nimeni numele.
