Sirenele de alertare a populaţiei în caz de atac aerian sunt ok, funcţionează, ne-am convins de asta, încă o dată, miercuri. E drept, două dintre ele au probleme cu acumulatorii, dar nu-i grav, se rezolvă rapid. Problema e alta: ce facem noi după ce sirenele sună „pe bune”? Se presupune că lumea e la fel de bine pregătită să reacţioneze la un atac aerian ca la un cutremur, când specialiştii ne recomandă, printre altele, să nu ieşim pe scări, să ne băgăm sub pragul uşii şi să aşteptăm să cadă blocul peste noi. La atac aerian e cam tot aşa, vorba celor de la Radio Erevan, numai că trebuie să ieşim rapid din case şi să mergem spre adăpostul antiaerian la care suntem „arondaţi”. Câţi dintre dumneavoastră ştiu unde este cel mai apropiat adăpost antiaerian, marcat cu un A mare scris pe el cu vopsea? De peste patruzeci de ani de când circul prin zona centrală a oraşului, nu am văzut niciodată semnul vreunui astfel de adăpost. Aşa că, la modul cel mai sincer, habar nu am ce să fac în cazul unui atac aerian asupra Galaţiului. Şi probabil că sunt mulţi ca mine.
Poate că ar trebui ca autorităţile locale – Protecţia Civilă, ISU, Primăria, nu ştiu, cei care au atribuţii în acest sens – să iasă şi să ne spună, cu subiect şi predicat, ce să facem în cazul în care alarma chiar este reală. Să ne spună: „ieşiţi frumos din case şi mergeţi la locul X, unde trebuie să-l aşteptaţi pe domnul Y de la Primărie, care să vină cu cheia şi să vă descuie uşa”. Pentru că, poate nu ştiaţi, cheile de la cele 145 de adăposturi din oraşul Galaţi, fiecare cu o suprafaţă de 87 de metri pătraţi (atâtea erau acum patru ani, când „Viaţa liberă” a scris despre acest subiect), sunt ţinute de cineva de la Primărie. Înainte de reabilitarea acestor adăposturi, cheile fuseseră la administratorii blocurilor respective dar – pur şi simplu, suntem o naţie specială, nu ne putem abţine! – cei de la ISU au găsit în adăposturi murături, vin, ţuică şi alte asemenea produse „indispensabile” supravieţuirii.
Şi ar mai fi o mică... mare problemă. În adăposturile din Galaţi se pare că au loc, în caz de Doamne fereşte!, numai vreo 21.000 de oameni. Restul, scapă cine poate, după teoria „bătrânului Darwin”. Posibil însă ca aceste locuri să fie arhisuficiente, pentru că există printre noi destui care să nu dea „check-in” în adăpost dacă acesta nu are cablu TV şi internet wi-fi.
