Mulţi ar spune că orice are un preţ pe lumea asta, inclusiv când vine vorba de viaţă, de sănătate. Chiar şi de umanitate, dacă este să ne raportăm la realităţi care ne înconjoară, sub chipul unor oameni care se arată aplecaţi spre a-i ajuta pe ceilalţi, urmărind mai abitir banul decât cinstea.
Într-o majoritate covârşitoare, şi asta pentru că aşa este firea umană în faţa unui necaz în care suntem nevoiţi să cerem ajutor, oamenii devin vulnerabili şi uşor manipulabili sub promisiuni abil împachetate că problema lor îşi va găsi rezolvare numai, dar numai cu ajutorul lui X sau al lui Y. Prin X şi Y aş vrea să se înţeleagă acele entităţi, de regulă private, înfiinţate ca mici asociaţii sau SRL-uri, care reuşesc uneori să devină convingătoare chiar prin micimea lor, pe principiul „cu cât suntem mai puţini, cu atât suntem mai apropiaţi”. Şi mai înţelegători, nu, că de asta are nevoie în primul rând omul când intră pe uşă şi aşteaptă să fie ajutat la modul profesionist. Nu demult, lucrând la un caz umanitar în care un sufleţel avea nevoie disperată de foarte mulţi bani ca să îşi redobândească sănătatea, am văzut cum cei care, într-adevăr, au făcut ca sumele să se adune într-un timp record, au acumulat pe spinarea şi nenorocirea bietului omuleţ o mică avere. Pe româneşte, după ce s-a strâns suma necesară pentru ca omuleţul să îşi rezolve problema, undeva în străinătate, entitatea caritabilă, care urma să vireze direct banii, doar pentru costul tratamentului, a continuat campania. Cum s-a descurcat omuleţul în străinătate, cu ce a stat el acolo săptămâni întregi, ce a mâncat, cu ce s-a deplasat, altă poveste. Între timp, binevoitorii, din milă şi compasiune, donau în continuare. Zilele trecute, un alt suflet necăjit trăgea un semnal de alarmă că acolo unde sperase să găsească sprijin şi profesionalism, nu găsise decât amatorism şi neseriozitate. Cu un om căzut la pat, dependent de alţii, 24 din 24 de ore, nu poţi aştepta de la o firmă calificată, girată de statul de la care primeşte bani şi pe care o plăteşti în avans, decât servicii măcar decente. Nu nepăsare, nu dispreţ, nu bani pierduţi, pe care să se chinuie să îi recapete prin justiţie. Sau, până la urmă, aşa cum s-a întâmplat, prin expunerea publică, pentru că afaceriştii, oricât ar fi ei de privaţi, devin brusc scrupuloşi când gunoaiele sunt scoase afară de sub preşul confidenţialităţii.
