Sincer, pot doar să-mi imaginez prin ce greutăți trec siderurgiștii gălățeni de pe platforma Liberty, lăsați fără venituri de mai bine de aproape trei luni și cu promisiuni, speranțe, zvonuri de a vedea următorii bani abia în noiembrie, adică peste încă o lună.
Sunt luni de zile în care salariile nu au mai intrat, nici măcar acel „șomaj tehnic” de 75% pentru cei care au avut „fericirea” de a fi chemați în continuare la muncă în câte o bucățică activă de combinat. Dar, în aceleași luni fără niciun leu primit, mâncarea a trebuit să fie pusă pe masă zi de zi, copiii au mers la școală în fiecare zi, facturile la întreținere, curent și gaze au continuat să vină lună de lună, la fel cum a continuat să vină și scadența lunară la bancă pentru cei care au credite. Și arătați-mi un om care nu are nici măcar o rată de achitat în aceste zile, fie ea cât de mică!
Aproape că n-a existat zi în care, pe grupurile sociale ale siderurgiștilor, să nu fie pusă întrebarea: „Azi luăm vreun ban?”. Răspunsurile au diferit de fiecare dată, dar au avut mereu ceva în comun: erau promisiuni, speranțe sau zvonuri.
În acest moment, de salariile restante nu se știe absolut nimic sigur.
Există în schimb o nouă promisiune, care circulă pe rețeaua internă de comunicare, conform căreia undeva prin noiembrie, după efectuarea unor plăți critice (furnizori, rate, utilități), să se plătească, total sau fracționat, lichidarea pe august, indemnizația de 75% pe septembrie pentru cei care au fost chemați la muncă și, dacă va fi posibil, o parte din indemnizația pe octombrie.
Imaginați-vă cum ar fi dacă v-ar suna banca la care aveți un credit restant și i-ați face o promisiune de plată de genul ăsta. Probabil că în secunda 2 v-ați trezi în biroul de credite, cu portăreii la ușă și făcut de rușine în piața publică. Exagerez, desigur, dar ați înțeles ideea.
O situație la fel de grea este, fără îndoială, cea prin care trec furnizorii și prestatorii de servicii care au de primit bani de la Combinat. Au fost trecuți din start pe lista creditorilor chirografari, cei care nu au niciun fel de garanție că-și vor primi vreodată banii înapoi. Li s-a promis, după aprobarea planului de reorganizare, că vor primi 25% din sume într-un termen de doi-trei-patru ani, apoi li s-a plusat cu promisiunea (din nou!) că s-ar putea ajunge chiar la 50%, dacă totul va merge bine. Despre aceste firme, unii spun că și-au umflat prețurile peste măsură pentru că Liberty, principalul lor client, avea de unde să plătească. Alții spun, pe bună dreptate, că sunt firme care au sprijinit Combinatul în cele mai dificile momente. Oricum ar fi, tot despre promisiuni este vorba și în cazul lor.
Într-un final, se pare că lucrurile curg către ultima și singura soluție realistă, care este la Guvern, după principiul „statul l-a dat (lui Mittal), statul l-a luat (de la Gupta)”. Dar nu credem până nu vedem, că prea de multe ori ne-am fript.
