Acum 19 ani, o lună şi opt zile, intram, prin concurs, în meseria de jurnalist. La momentul respectiv, după euforia absolut firească a câştigării unui loc în redacţie, îmi amintesc avertismentul regretatei mele mame: "Să ai grijă de tine, ziariştii nu sunt prea iubiţi!". Atunci, am râs, cu lipsa de grijă specifică unui om foarte tânăr şi entuziast. Era imposibil să nu fie iubiţi ziariştii, care mie mereu mi se păruseră nişte zei!
Ei bine, am învăţat că sunt foarte mulţi oameni care nu ne suportă, care ne înjură, la grămadă, pentru că UNII dintre noi nu sunt corecţi şi echidistanţi. La fel de adevărat, există oameni care ne apreciază munca, unii ne sună să ne felicite, câteodată, când le place mult un articol sau când o situaţie neplăcută sau gravă s-a rezolvat în urma publicării ei în ziar. Noi suntem jurnalişti şi pentru unii, şi pentru ceilalţi. Şi pe soare, şi pe furtună. Suntem şi oameni, oricât ar părea uneori de neverosimil. Avem calităţi şi defecte, uneori greşim. Dar, pentru ca viitorul nostru ca naţie liberă şi independent gânditoare să fie asigurat, credeţi-mă, e nevoie de presă liberă. Altfel, nu funcţionează nimic. Cetăţeanul nu are altă platformă.
Ieri a fost 3 mai, ziua în care se celebrează, la nivel mondial, Ziua Libertăţii Presei. Sărbătoarea nu e cu mult mai veche decât cariera mea în presă, anul acesta se împlinesc 25 de ani de când a fost instituită. Tot ieri, printr-o fericită coincidenţă, au venit la redacţie, în vizită, studenţi la Jurnalism, în an terminal, de la Universitatea "Dunărea de Jos". Evident, toţi erau mai tineri decât sărbătoarea în sine, pe care o priveau ca pe un bun câştigat, ca pe un firesc al democraţiei în care s-au născut şi au devenit adulţi. Şi m-am bucurat că e aşa. Normalitatea zilei de azi s-a născut dintr-o luptă permanentă cu puterea, cu situaţia economică, cu diferitele slăbiciuni ale sistemului şi cu propriile noastre slăbiciuni, semne ale unei umanităţi de care nu ne dezminţim. Anul trecut, 65 de jurnalişti au murit, 39 fiind asasinaţi,în toată lumea, potrivit Asociaţiei "Reporteri fără frontiere", în timp ce-şi făceau meseria. Numărul e în scădere faţă de anii anteriori, datorită "gradului mai mare de conştientizare a necesităţii de a-i proteja mai bine pe jurnalişti şi multiplicării campaniilor în acest sens ale organizaţiilor internaţionale şi chiar ale mass-media". Ceea ce înseamnă că oamenilor încă le pasă. Iar asta ne bucură.
