Guvernul cu cheiţă, fără obligaţii

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Născut în Primul Război Mondial, filosoful, academicianul Mihai Şora a înfruntat şi acum vremea şi vremurile protestând, chiar în vremea susţinerii moţiunii de cenzură, pe Facebook, dar chiar şi în stradă, riscându-şi sănătatea! Moţiune? Un spectacol ieftin, în care fiecare dintre părţi a convocat, a presat, a promis cât mai mult, a oferit cât mai puţin, cunoscând deja rezultatul final. Teatru! Uitând gafa lui Iliescu, care îi numea altădată „golani” pe intelectualii protestatari, şi mahării de azi se stropşesc. Deranjat de proteste zgomotoase în Parlament, Tăriceanu îi taxa pe intruşi drept fascişti şi comunişti. Dragnea îl eticheta la televizor drept „şobolan” pe-un critic inginer cu păr alb. Cum s-ar putea abţine deci aleşii, „demnitarii” (cuvântul ar trebui să vină de la „demnitate”!) şi de la remarci tâmpite în vreun contest extern? Măcar acum, la Centenar!

Guvernul, ca o maşinărie mecanică, cu cheiţă, care are grijă să şi-o întoarcă singur, prin OUG, după ce la alegeri i-a fost rotită de către alegători, este mulţumit de el însuşi. Altfel, nu are vreun termen pentru reducerea sărăciei „şobolanilor” (premierul Dăncilă susţinea că nu Guvernul e responsabil pentru evoluţiile inflaţiei, ci Banca Naţională, de parcă cumpărarea şi vânzarea monedei nu se desfăşoară în ţara sărăcită, ci pe Marte). Peste o treime dintre români sunt expuşi – din date UE – riscului de sărăcie, Legea venitului minim de incluziune a fost amânată cu peste un an. Copiii analfabeţi se adună cu miile, reapar bolile sărăciei, lipsa drumurilor ne dez/leagă de Europa şi de Lume! Cu excepţia ministrului Agriculturii, nu vezi miniştri pe cărările patriei, acolo unde odinioară miniştrii îşi puneau măcar cizme de cauciuc pe la inundaţii.

În an centenar, limba română îşi dă duhul în fostele judeţe româneşti din Ucraina!  În septembrie trecut, Parlamentul de la Kiev a adoptat o Lege a Educaţiei care desfiinţează învăţământul în limba minorităţilor etnice. Asigurând, cu decenţă, Guvernul de la Kiev de sprijinirea integrităţii teritoriale a Ucrainei, ministrul de Externe ungar, Peter Szijjarto, declara recent, şi nu în Ungaria, ci chiar la televiziuni ucrainene: „Înţelegem că preşedintele dumneavoastră, guvernul dumneavoastră şi-ar dori să scape de influenţa Rusiei prin şcoli, prin limbă. Dar dacă voi luptaţi cu Rusia, de ce ne jigniţi pe noi? Dacă vă luptaţi cu Rusia, de ce încălcaţi drepturile maghiarilor?” Aţi auzit astfel de reacţii necesare, decente, însă apăsate, şi dinspre palatele "noastre"?!

Citit 1639 ori Ultima modificare Joi, 28 Iunie 2018 23:03

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.