Să nu mai îngrăşăm leopardul!

Scris de Cristinel Luca

Marți, 11 Septembrie 2018 00:00

Drumul spre redacţie mă duce, aproape în fiecare dimineaţă, pe lângă Parcul "Mihai Eminescu". Mai bine zis, pe lângă ce a mai rămas din el, în condiţiile în care acest parc central al oraşului a intrat de mai mult timp într-un proiect de reabilitare completă şi modernizare. Zilnic, ajung în zona parcului în jurul orelor 9,00 - 9,30 şi, cu maximum una sau două excepţii, nu văd pe nimeni lucrând. Ba chiar, de vreo săptămână, nu văd pe nimeni nici măcar să stea. Doar în primele zile de după deschiderea şantierului am văzut doi-trei muncitori care chiar lucrau. Unii plimbau un utilaj, alţii dregeau gardul din beton împrejmuitor, era şi ceva zgomot de motor ambalat al miniexcavatorului... Nimic superspectaculos, în esenţă, dar de bine, de rău, ceva-ceva se mişca. Acum, aşa cum spuneam, se pare că nimeni nu lucrează la ora aia. Poate trec eu la ora greşită - m-am gândit de câteva ori, imaginându-mi că oamenii or fi la gustarea de dimineaţă, undeva mai ascunşi. Pe de altă parte, nu vi se pare şi vouă că 9,00 dimineaţa parcă nu prea seamănă a oră de gustare, mai ales la o firmă privată cum este cea care a câştigat lucrările? M-am mai gândit şi că poate am rămas eu cu sechele comuniste, de tristă amintire. Pentru că, pe vremuri, atunci când vedeai că undeva scrie "Şantier în lucru", apăi acolo chiar era şantier şi chiar se lucra! Şi nu erau doar câte doi-trei muncitori. Nu vreau să vorbesc cu păcat, dar aceeaşi senzaţie am avut-o trecând şi pe lângă şantierul mult mai central din zona pasajului. Oare numai mie mi se pare că lucrurile ar putea să se mişte mult mai repede şi acolo? Am intrat deja în septembrie şi ar trebui să nu ne mai ia prin surprindere că încep ploile de toamnă. De-aia zic că, dacă aş fi fost în locul firmelor care "practică" astfel de lucrări, aş fi profitat la maximum de sezonul uscat şi aş fi încercat să fac cât mai mult, cât mai bine şi cât mai repede. Avem un oraş atât de rămas în urmă în atâtea privinţe şi sunt atât de multe de făcut, încât n-ar strica deloc să încercăm măcar să deblocăm frâna de mână, dacă nu avem curaj să băgăm în viteza a doua. E clar că şi gardul trebuie vopsit, dar hai să scăpăm odată de leopardul ăla dinăuntru, că prea ne-a mâncat zilele! Şi banii!