Aproape nu e casă în care să nu fi intrat, măcar o dată, poştaşul sau poştăriţa, dar puţină lume ştie probabil că, la ora la care scriu, se sărbătoreşte încă Ziua Mondială a Poştei. Această zi a fost aleasă în amintirea înfiinţării, prin semnarea Tratatului de la Berna, în anul 1874, a Uniunii Generale a Poştelor, când 22 de state au semnat actul de constituire, printre ele numărându-se şi România. În 1878, Uniunea Generală a Poştelor a devenit Uniunea Poştală Universală, iar din anul 1947, aceasta este parte din structura Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Mărturie a nevoii omului de a comunica, poşta a fost, încă de la înfiinţare, nu doar importantă, ci de-a dreptul indispensabilă. A evoluat mereu în strânsă legătură cu cuvântul scris, poate de aceea există o legătură de suflet între oamenii de litere şi oamenii care transmit gândurile noastre aşternute pe hârtie dintr-un loc în altul. Există multe voci care spun că, din cauza internetului şi a vitezei de transmitere a informaţiilor, poşta este oarecum desuetă şi nu la fel de necesară. Personal, cred că ar fi important să demonstreze doar cât de bine se poate adapta la noile cerinţe, cum îşi poate găsi loc pe piaţa serviciilor de gen, unde, e drept, nu mai este singură, ci în compania concurenţială a unor firme cu obiect de activitate similar. Mie îmi sunt dragi poştaşii, poate şi pentru că un unchi a fost poştaş, iar una dintre fiicele lui i-a călcat pe urme, dar mai ales fiindcă sunt, cu foarte rare excepţii, oameni serioşi, muncitori, responsabili, care au pe mână multe valori, care îşi riscă uneori viaţa şi securitatea, pentru salarii încă nedrept de mici. Subiectiv vorbind, îmi sunt dragi şi pentru că sunt mesagerii ziarului, aşteptaţi de abonaţii noştri de prin sate care, altfel, nu ar putea să citească ştirile. Desigur, poşta are nevoie de readaptare, mie mi-ar plăcea să aud, de exemplu, că în Capitală avem poştaşi pe biciclete, pentru trimiterile urgente, aşa cum au serviciile de curierat. Că se găseşte o soluţie de motorizare pentru cei care au de mers kilometri pe jos, la munte, doar ca să ajungă de la o casă la alta. Iar acestea sunt doar câteva exemple. Important este că poşta a rezistat unor modificări profunde ale societăţii, trecând de la cal şi diligenţe, la transportul mecanizat, pe uscat, pe apă şi prin aer. Şi cred că secretul acestei rezistenţe au fost oamenii. Tuturor, de la poştăriţele din cartier, primii oameni cu care mă salut, zâmbind, dimineaţa, până la cei care trebuie să găsească soluţii de eficientizare, le spun, din suflet, "La mulţi ani!"
