Sărăcia sau nesimţirea? Care miroase mai greu?

Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

Mărturisesc deschis: nu ştiu să înot, dar cred că aş avea oarece veleităţi de scufundătoare. Şi asta datorită Transurb, în ale cărui mijloace de transport m-am deprins să-mi ţin mult timp respiraţia şi să iau aer în piept când se deschid uşile, la oprirea în staţii. Sună poate amuzant, dar nu e.

Deşi prefer să fie cald şi frumos afară, am ajuns să mă bucur iarna, pentru că-mi pot acoperi, la nevoie, nasul cu un fular sau o eşarfă, menite să mai filtreze din mirosurile grele din autobuz. Dar vara… Da, mă gândesc cu teamă că, de îndată ce temperaturile se vor îmblânzi, odată cu mercurul din termometre se va ridica şi cota de mirosuri din autobuz.

Pentru aleşii noştri, care se înghesuie în mijloacele de transport doar când le inaugurează pe cele nou-nouţe, ori când vreo firmă cu ştaif îşi prezintă ultimul model de autobuz, ar trebui să explic cum miroase în autobuzele Galaţiului. Miroase a sărăcie şi a deznădejde. A haine vechi şi răspurtate, scoase de la naftalină dar nespălate sau necurăţate vreodată ca să nu se uzeze şi mai mult. A respiraţii grele şi guri fără dinţi, a transpiraţie dospită pe trupuri nespălate. A jeg şi nesimţire.

Uneori e mai grav! Miroase a urină şi nu neapărat de pe oamenii străzii, ci şi de la indivizi care-au băut până ce n-au mai ştiut de ei! Damfuri prăfuite se ridică şi din tapiseria murdară şi ruptă a scaunelor pe care cu greu îţi vine să te mai aşezi.

În toată această atmosferă greu respirabilă am aflat cu surprindere despre iniţiativa Primăriei Cluj Napoca de a impune, printr-un regulament, civilizaţia în mijloacele de transport în comun. Autorităţile clujene consideră că, dacă urci în mijlocul de transport cu îmbrăcăminte murdară şi urât mirositoare sau dacă faci gesturi obscene şi insulţi călătorii, şoferii şi controlorii de bilete rişti să primeşti o amendă usturătoare. E drept că şi autorităţile clujene îşi asumă obligaţia să le asigure călătorilor siguranţă şi confort, să pună în circulaţie mijloace de transport public în stare tehnică corespunzătoare, curate, dezinfectate, ventilate pe timp călduros… Ce vis frumos!

Scuze, rima e involuntară. E greu de spus dacă vreun asemenea regulament ar putea fi pus în practică măcar la Cluj, dacă nu la Galaţi. Aici unde e greu de spus ce miroase mai rău: nesimţirea sau sărăcia?

Citit 2133 ori Ultima modificare Vineri, 15 Martie 2019 18:11

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.