Pilat a întrebat: "Pe cine să eliberez?". Poporul a strigat: "Pe Baraba, hoţul!". Au trecut 2.000 de ani, iar poporul continuă să fie bântuit de spectrul hoţiei.
Aproape doi ani de frământări politice, sociale şi juridice au încununat monstruoasa făcătură de reinventare a Codurilor care ar trebui să asigure pacea şi siguranţa unui popor. Să ne apere de hoţi, de criminali, de corupţi, să ne aşeze pe un făgaş cât de cât aparent normal. Şi iată că ziua, mare pentru unii, fatidică pentru interesele majorităţii, a venit în Miercurea Mare, într-un vârtej generat de remanieri de miniştri şi conspiraţii politice aducătoare de voturi „pro”. „Suspiciunea rezonabilă” că acei unii care ar putea fi direct interesaţi în îndulcirea Codului penal s-a transformat în „indiciu temeinic”. Şeful - baron, director, comandant, preşedinte, etc - va putea greşi nestingherit, fără să i se clintească un fir de păr. Şi chiar dacă se va întâmpla, va scăpa uşor, că banul, ochiul dracului, îl va ierta semnificativ de o bună bucată de pedeapsă. Hoţul, violatorul, tâlharul, criminalul, mare sau mic, cu greu va putea fi trimis la răcoare sau pus să repare prejudiciul, dacă poliţistul nu va avea repede dovezi temeinice ca să îl pună sub anchetă, să îl reţină sau să îl aresteze. Infractorul, prevalându-se de aceste facilităţi servite pe tavă de politicienii zilei, o va putea făuri liber, oriunde va dori şi va putea face oricâte mârşăvii. Martorul, sub jurământ pe Biblie, se va putea juca de-a şoarecele şi pisica cum vrea şi de câte ori vrea, pentru că poate oricând să spună STOP pledoariei, fără să păţească nimic. Iar dacă a avut vreo prietenie, rudenie sau amor de cinci minute cu infractorul, nicidecum nu mai poate fi obligat să declare împotriva lui. Multe rele se vor duce pe apa Sâmbetei, neştiute şi necercetate, şi mulţi răi vor poza în albul cel mai imaculat, nepedepsiţi pentru că sunt apăraţi de lipsa indiciilor temeinice, a martorilor credibili sau de mâinile legate ale anchetatorilor care, spre exemplu, dacă vor căuta o gaină, vor trebui să se facă a nu vedea o plantaţie de cannabis. Şi lumea nu va şti, pentru că orice anchetă chinuită va trebui ţinută la secret, printr-un mare pumn, plasat strategic chiar în gura celor care ar trebui să împartă dreptatea. De Florii, o mamă, dacă poate fi numită aşa, şi-a aruncat al 11-lea prunc în latrină cu aceeaşi uşurinţă cu care a zămislit o droaie de copii pe care nu a fost în stare să îi crească. Singură, fără martori. Expertizele sunt subiective, iar suspiciunile rezonabile sunt, din Miercurea Mare, istorie. Un exemplu mărunt, al unei infractoare dintre miile ce pot şi vor primi, probabil, „iertarea”.
