Nu mai beți mangă!

Nu mai beți mangă!
Evaluaţi acest articol
(8 voturi)

* După odiseea hibernală pariziană, de care până și curcile au râs cu aripile până la urechi, președintele României și-a luat zborul, cu tot cu avionul militar Spartan, către țara-i natală. Odată ajuns în București, Nicușor Dan a intrat pe net, cu viteza Mack 3,14, ca sa nu creadă poporul internaut că a uitat valoarea numărului π (pi), și a scris aceste cuvinte emoționante: "Am ajuns la București. Pe parcursul zborului deasupra spațiului aerian al Elveției, aeronava noastră a fost escortată de două avioane F-18, un gest de apreciere pentru sprijinul acordat în transportul internațional al victimelor incendiului din Crans-Montana."

Nu vreau să spun neapărat că orice aeronavă militară straină care tranzitează spațiul aerian al Elveției este interceptată și escortată de aviația elvețiană, din ratiuni de procedură și securitate națională aeriană. De fapt, iată că tocmai am spus-o. Din inerție și snobism. Din același motiv, mi-am amintit că o experiență emoționantă similară cu cea a lui Nicușor am trait si eu, sau cel puțin așa mi s-a părut. Acum vreo şapte ani de-acasă, m-am întors din Tibet, aidoma lui Brad Pitt, cu mașina familiei, mai precis dinspre Vatra-Dronei, unde participasem la un concurs de poezie dadaistă, ca paznic la intrarea în sala de lectură. Pe drum, între Bacău și Adjud, ne-a depășit un automobil de culoare roșie cu număr de Vrancea. La ieșirea din Adjud, ne-a depășit cu aerul acela cu care ținea morțiș să-și arate aprecierea față de faptul că noi mergeam spre Tecuci, deși nu nu suntem daltoniști.

* Un bărbat din Ploiești a fost amendat cu 2.000 de lei, după ce a sunat la 112 să anunțe că taximetristul cu care se deplasa este beat. Testul efectuat de către polițiștii sosiți la fața locului a fost negativ, fapt pentru care reclamantul a fost amendat pentru apelarea nejustificată a numărului de urgență.

Pe de o parte, mă miră că în Ploiești există bărbați care nu-și dau seama la băutură. Pe de altă parte, e indignant faptul că se încearcă să ni se inducă ideea periculoasă că în Ploești nu există moldoveni. Pentru că, știm bine, un moldovean își dă seamă în mai puțin de două secunde că într-o mare de 100 de oameni declarați mangă există cel 99 de bipezi treji.

Citit 1301 ori Ultima modificare Joi, 08 Ianuarie 2026 18:26

Mai multe din această categorie:

4 comentarii

  • postat de IULIAN
    Vineri, 09 Ianuarie 2026 09:21
    89.137.30.***
    Cică,după cum zice Busu și Jurca vine Boboteaza pe vechi...la vremuri noi tot noi.
    1
    3
  • postat de IULIAN
    Vineri, 09 Ianuarie 2026 05:51
    89.137.30.***
    Ironic,pe Trump nu îl duce nimeni la analize...este totuși o rablă de 80 de ani care a întors lumea.
    2
    4
  • postat de Iancu Jianul
    Vineri, 09 Ianuarie 2026 00:42
    5.13.155.***
    Le iei din mancarea si asa plin de otrava din market de la pensionari,gravide,pension de handicap, maresti TOT, TVA... iar SPECIALII... FACAND RAU INTENTIONAT VA VA BATE DZEU... DACA EXISTA! CAND TREB
    4
    3
  • postat de Iancu Jianul
    Vineri, 09 Ianuarie 2026 00:39
    5.13.155.***
    Mai bine intrebam unu, altu'... doi.. la ce ajuta aceste taxe ce vor lovi DOAR IN CEI CHINUITI DE SOARTA... un ghestat CORUPT plin de incapabili... aroganti si tembeli... pus PE CAPATUIALA! ATAT!
    4
    3

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro