Cod roşu de beznă

Evaluaţi acest articol
(26 voturi)

Recent, o cunoştinţă plecată de câţiva ani în străinătate şi care vine acasă de vreo două ori pe an îmi zicea că de fiecare dată găseşte oraşul tot mai rău. Recunosc, primul gând care mi-a venit în minte a fost unul de tristeţe, vecin cu revolta.

Dar, trecând rapid în revistă neregulile pe care le văd la tot pasul, zi de zi, ca simplu om şi ca jurnalist, mi-a dispărut brusc patriotismul local şi mi-am dat seama că motive de mândrie şi laudă nu prea le putem invoca nici măcar celor care ar trebui să fie "înmuiaţi" de dorul de casă.

Trăim în oraşul proiectelor fantasmagorice, care pe hârtie arată în cel mai fericit caz interesant, dar atât de puţin în legătură cu concretul. Trăim în oraşul în care gălăţenii de rând convieţuiesc de ani de zile cu nepăsarea şi indiferenţa, alături de străzi ciuruite, de gropi matusalemice, de spaţii verzi neîngrijite. În care îşi duc copiii în parcuri coafate cu chin şi spoială doar în preajma campaniilor electorale şi atunci de mântuială, de nu rezistă până vara viitoare. Trăim în oraşul în al cărui simbol, faleza unicat în România, se duce, pe zi ce trece, la vale, mărginită jalnic de arbori uscaţi, "asortaţi" cu ideile peisagistice care împânzesc, încetul cu încetul, oraşul. Ni se promit luminiţe în asfalt ca să ne lumineze plimbările, când după blocurile cenuşii, sufocate de maşini, stăjuiesc străzi care nu au văzut în viaţa lor, sau de decenii întregi, vreo lingură de asfalt. Parcurile sunt hăcuite şi îngropate în ciment, copacii deodată nu mai sunt buni şi potriviţi peisajului şi sunt înlocuiţi cu nişte închipuiri de arbori, parcă ofiliţi din născare. În oraşul teilor şi al arţarilor, avem promisuni de copăcei în ghivece şi alte asemena găselniţe care nu ştiu cum ne vor mai oxigena aerul şi aşa sufocant, care va deveni şi mai irespirabil din cauza pavelelor cenuşii care ne acaparează încetul cu încetul.

Trăim în oraşul care, rămas din când în când fără elementara apă, se surpă la orice pas, unde te aştepţi mai puţin. Unde case, blocuri şi clădiri de patrimoniu laolaltă sunt pradă pericolului de a se duce la vale, spre veşnică nefolosinţă. Şi în care, cum altfel, mândria de a fi gălăţean te sufocă, la propriu, în mijloacele de transport bune de dus la cimitir sau, tot mai des, în staţiile în care tot mai multe autobuze "uită" să mai vină după ce vor fi crăpat, la propriu, pe traseu. Din păcate, contrastele sunt tot mai puţine, pentru că tolba cu bile albe este rapid acaparată de cea cu bile negre, pe care nici ledurile, nici artificiile nu le vor mai deschide vreodată la culoare.

Citit 2472 ori Ultima modificare Miercuri, 12 Iunie 2019 17:48

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.