Dacă românul a devenit expert la ceva, în ultimii douăzeci de ani, atunci acel ceva este băgatul capului în nisip, precum struţul.
Pe principiul „nouă n-o să ni se întâmple, că suntem mai cu moţ”, românii – începând, desigur, cu ăi mai de sus, de prin Parlament, Guvern şi Banca Naţională – stau pe fundul lor când, jur împrejur, economiile statelor europene, unele mult mai puternice decât ale noastre, se clatină serios.
Ba, mai spun şi că a noastră, fiindcă-i mai grasă şi mai frumoasă, îşi va reveni mai repede.
Nu ştiu cum se văd lucrurile de acolo, de la Bucureşti, deşi deprecierea rapidă a euro este un semn clar pentru cine vrea să-l înţeleagă. Că nu numai populaţia schimbă euro din greu fiindcă nu mai are lei, ci şi administraţia publică, şi Banca Naţională!
Dar, de la Galaţi, unde rata şomajului (acum de 11,1 la sută) a trecut demult de cei 10 la sută dezastruoşi anunţaţi per total ţară pentru 2010, revenirea economiei naţionale este doar o glumă.
Proastă şi aia. Auzisem, în preajma Sărbătorilor, discuţii despre parcările pline ale supermarketurilor. „Ce fel de criză e asta, se întrebau, sfătoşi, gălăţenii, dacă n-ai loc să arunci un ac între rafturi?”.
Păi, e, fiindcă, din păcate, România nu are o economie solidă, bazată pe producţie şi export, ci una umflată cu pompa de saltele pneumatice, care stă în echilibru instabil pe consum şi import.
Şi dacă, la finele lui 2009, chiar şi cei proaspăt anunţaţi că vor deveni şomeri au mai găsit vreo plată compensatorie s-o transforme în şorici, după primul trimestru din 2010, o să cam bată vântul prin buzunare. În cazul Galaţiului, prin cele ale celor – până acum – 24.555 de şomeri.
La nivelul ţării, prin cel puţin 709.383 de buzunare, câţi şomeri erau înregistraţi la finalul lui 2009. Deşi, personal, cred că şomerii vor sări bine de un milion. Şi asta doar cei cu acte în regulă. O altă legendă urbană post aderarea la UE este colacul european de salvare.
„Nu ne lasă ăştia să ne ducem la fund acum, că suntem ţară UE” se aude, pe ton doct, pe la colţuri, în maxitaxi şi tramvai, subiectul intervenind în discuţie imediat după preţul cepei şi al macroului afumat, „de la moldoveni”.
Ei bine, cine mai crede în soluţii salvatoare din Vest, n-are decât să privească spre Grecia. Potrivit unei analize Reuters preluată de Mediafax şi publicată de dailybusiness.ro, Grecia a „trişat” în 2001 pentru a intra în zona euro, „aranjând” statisticile şi nu a reuşit să-şi reducă deficitul bugetar în anii de expansiune economică.
Acum este cea mai îndatorată ţară din spaţiul european, ca procent al datoriei publice din PIB, iar oficialii europeni consideră că Grecia nu poate da vina decât pe propriile guverne din ultimii ani. Vă sună cunoscut?
Chiar dacă actualul premier elen Giorgios Papandreou a promis că va reduce deficitul bugetar sub pragul de 3 la sută din PIB acceptat în UE până în anul 2012, începând cu o reducere impresionantă, de 4 la sută din PIB în acest an şi va depune în această lună la Comisia Europeană un nou plan fiscal pe trei ani, colacul de salvare european nu va fi probabil aruncat.
Juerben Stark, membru al Boardului Executiv al Băncii Centrale Europene, a declarat săptămâna trecută că „pieţele financiare îşi fac iluzii dacă au impresia că alte state membre vor băga mâna în buzunar pentru a salva Grecia”.
De ce vă spun toate astea? Păi Grecia e ţara aceea minunată, cu un turism ultrapromovat, cu infrastructură bine pusă la punct, e splendoarea aceea cu insule unde ne facem noi vacanţele.
Şi dacă Grecia (atenţie, ţară din zona euro!) nu primeşte ajutor pentru a ieşi din belea, îşi imaginează cineva că România o să primească?
Fiindcă de îndatorat ne-am îndatorat şi o s-o mai facem, că altcumva nu supravieţuim, iar potenţialul nostru de a ne reveni e o poveste pe care n-o mai cred nici ţâncii.
Cu atât mai puţin pieţele financiare, creditorii sau marii jucători pe bursă.
