Vânătoarea de vrăjitoare fiscale

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

N-a fost perioadă dificilă din punct de vedere economic, de la Revoluţie încoace, în care brusc să nu se fi pus în discuţie supra-impozitarea veniturilor din drepturi de autor. Ca şi când banii creatorilor – indiferent care ar fi fost ei – erau suficienţi pentru a scoate bugetul României din criză.

De fapt, strategia, una care, dacă ne uităm în istoria recentă, nu dă greş niciodată, este să fie instigate categoriile sociale una împotriva alteia. În speţă, de ce să nu-i hulească toată lumea pe artişti şi ziarişti? E mult mai bine aşa, decât să iasă oamenii în stradă şi să înjure Guvernul! 

Am auzit, în ultima perioadă, atât de des că veniturile din drepturi de autor sunt impozitate doar cu 10 la sută, încât, dacă nu aş şti extrem de bine cum stau lucrurile, poate că aş crede şi eu!

Inclusiv Societatea Academică Română, altfel asociaţie serioasă, la locul ei, s-a trezit să plângă pe umerii miniştrilor Vlădescu şi Şeitan, pe care, vezi Doamne, noi, creatorii, i-am fi atacat dur fiindcă au cerut să se oprească CAS şi cotizaţie pentru pensie din sumele reprezentând drepturi de autor. Cică nu ar fi moral ca muncitorul obişnuit să le plătească şi creatorii, nu!

Fiindcă dumneavoastră, cititorii noştri, sunteţi oameni mereu la curent cu realitatea şi aţi dat întotdeauna dovadă de echilibru în asemenea situaţii, am considerat oportun să spun, exact, cum stau lucrurile.

În ceea ce priveşte impozitul, pentru banii din drepturi de autor acesta se achită în două tranşe: 10 la sută se opresc la sursă (adică la plătitorul venitului, care îi virează la Finanţe), iar în fiecare an, după ce, până pe 15 mai, se depune în acest sens o declaraţie la Fisc, se achită şi diferenţa datorată până la 16 la sută, cât reprezintă cota unică de impozitare.

Singurul avantaj, diminuat acum câţiva ani, îl reprezintă o scutire de impozit pentru o parte din suma obţinută, care se acordă pentru amortizarea cheltuielilor cu mijloace tehnice, cumpărate din banii proprii, nu din ai angajatorului, cum se întâmplă în cazul, să spunem, al utilajelor dintr-o fabrică.

În ceea ce priveşte cotizaţia pentru pensie şi CAS, lucrurile sunt şi mai clare: cine trăieşte doar din drepturi de autor, deci nu este angajat al unei instituţii, firme etc., nu va beneficia de pensie decât în cazul în care îşi face (implicit îşi plăteşte) una privată.

La fel, omul cu pricina nu va beneficia de asistenţă medicală (cu excepţia celei de urgenţă, la care avem cu toţii dreptul, asiguraţi sau nu) decât dacă îşi va încheia şi plăti o asigurare separată cu Casa de Asigurări de Sănătate sau cu o firmă de asigurări.

Dacă cei care obţin bani din drepturi de autor sunt şi angajaţi, ei plătesc CAS din salariu şi cotizaţie de pensie la fel. Deci vor avea pensia pentru care cotizează din salariu, iar îngrijirea medicală va fi cea la care toţi angajaţii din România au dreptul.

Ştie toată lumea că, în spital, nu contează cât ai cotizat la Sănătate, ci doar dacă ai cotizat. În rest, dacă e să fim foarte sinceri, oricum trebuie să cotizezi cât poţi, la faţa locului.

Dincolo de aceste aspecte, foarte clare, în opinia mea, pentru oricine vrea să vadă realitatea, mai există unul. În condiţiile în care în toată ţara, dar mai ales în Capitală, cel puţin din breasla ziariştilor au fost disponibilizaţi peste 1.000 de oameni, iar muzicieni şi artişti plastici nu zburdă peste tot, trăind în lux de pe urma muncii lor, câţi sunt, de fapt, beneficiarii de drepturi de autor? 

Şi cui foloseşte, practic, vânătoarea aceasta de vrăjitoare fiscale? Nu cumva e doar încă o încercare – a câta? - de a compromite imaginea, singura care ne exprimă şi nouă, jurnaliştilor, şi celorlalţi creatori, valoarea?

Citit 710 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.