O pizza la 112!

Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

„È arrivato. È arrivato. È arrivato”! - astfelau putut şi italenii să simtă, ca şi noi, cumplitul sentiment de neputinţă în faţa ultimului mesaj, disperat, al Alexandrei, curajoasa fetiţă de 15 ani dintr-un orăşel „cu vedere” la scutul american, împărţit între clanuri mafiote Dacă Jurnalul Annei Frank a avut destule pagini, vocea Alexandrei e un jurnal-strigăt la fel de greu!

Transcrierrea strigătului a fost postată, alături de cuvinte de admiraţie pentru curajul, Alexandrei Măceşanu, pe reţele de socializare şi în presa italiană, chiar de prospătul preşedinte al Parlamentului European, italianul David Sassoli, care îşi începe mandatul propunând, ca prioritate, protecţia femeilor, „nu numai în numele Alexandrei, ci şi al tuturor victimelor”!

Dacă nu ar fi fost „cazul Caracal”, politicianul socialist ar fi continuat să „apese” tot pe subiecte de mare impact emoţional şi să se lupte cu Goliaţi. Înainte de a fi ales (în turul doi, doar cu o majoritate simplă, ceea ce îi reclamă în continuare şi o agendă încărcată, proiecte, tatonări, dar şi luări prompte de poziţie), o sunase, solidar, pe susţinătoarea ideii de „made in Italy”, avocata specializată în finanţe Rosanna Conte, europarlamentar tocmai ameninţat de Mafie, în "ţara lui Aldo Moro". Iar după atentatul din Texas, Sassoli a deplâns moartea unor copii. Sub prezumţia de… sinceritate, a arăta că îţi pasă când îţi şi pasă poate fi urmată şi de politicienii noştri, nu numai de oamenii simpli ce tot aprind lumânări, de la Revoluţie încoace, pe locul unde statul nu şi-a făcut datoria.

Din păcate, aceste crime cumplite ne deviază atenţia de la reţelele „noastre”, protejate, de sclavie sexuală sau de copii trimişi la cerşetorie sau ca să fure în UE! Ei nu dispar în munţi, ci în metropole!

Nu, nu poţi comanda o pizza la 112. La 911, în Statele Unite, o fată sechestrată chiar asta a făcut, însă operatorul, hârşit, a întrebat-o dacă este liberă să vorbească. La răspunsul „NU”, căutarea electronică şi poliţienească a fost pornită!

Cu ani în urmă, mi s-a relatat, fără a mi se permite să înregistrez, cum că un grup de tineri, cu maşini de lux, spărgea timpanele, noaptea, vecinilor unui non-stop. Poliţiştii au fost alertaţi: şoferaşii băuseră şi, se pare, „fumaseră”. Un poliţist le-a cerut legitimaţiile, dar un tânăr de viitor i-a întins telefonul: glasul tăticului a făcut patrula să se retragă, aşa cum cel al Alexandrei n-a prea mişcat acum „Sistemul”!  Oare va fi posibil să avem şi noi, cu adevărat, o prioritate naţională?

Citit 1650 ori Ultima modificare Joi, 08 August 2019 17:47

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.