Nu e prima dată când spun asta, în ultima vreme, dar întâmplările-catalizator, în loc să se rărească, devin tot mai dese. Mă bucur că nu am copii, deși mi i-am dorit foarte mult. În societatea în care trăim, a devenit o dovadă de curaj extrem să aduci pe lume un copil, să încerci să îl educi, să faci OM din el, fără a-i limita așteptările, fără a-i tăia aripile încă dinainte să se deschidă.
Întreb și eu, poate mă aud factorii decidenți din țara asta: ce fel de educație ar trebui să-i dea părinții unui copil ca să-l ferească de influența nocivă a unor indivizi judecați pentru trafic de minore, lăsați să facă arest la domiciliu, că era greu după gratii, în condițiile în care toate dovezile adunate ani de zile de oamenii legii români și de prin alte state europene îi implică într-un dosar greu de trei milioane de euro? Cum ar putea un părinte onest, cu un salariu obișnuit, să își ferească fiica adolescentă de cineva care are concomitent cinci "iubite", într-o ţară însorită din UE? Cum să lupte cu pretenţiile de ştaif ale unuia care le acoperă cu cadouri și atenții, plătite, fără îndoială, din banii produși de alte fete asemenea lor?
Eu una, nu găsesc modalități. Da, e drept, minunat ar fi să nu îi obișnuim pe cei mici să primească daruri de la străini. Trăim însă într-o lume în care presiunea socială de a avea ceva, mai degrabă decât a fi cineva a devenit foarte mare. Expuși încă de mici la reclame de tot felul, la umilințe îndurate la școală și în societate de la alți copii, care au, nu e de mirare că mulți dintre adolescenți le cad victime acestor traficanți de carne vie. Ce mă deranjează mai mult, este că inculpații par să aibă drepturi mai multe decât victimele, mai multe decât noi toți, cetățenii responsabili și care am putea fi acuzați cel mult că am trecut strada prin loc nepermis. Își permit să invoce protecția datelor personale, cu toate că detaliile care ies la iveală în sala de judecată i-ar face pe mulți să se cutremure. Să fie clar, respectăm prezumția de nevinovăție, dar dacă tu, judecător, îi lași pe oamenii ăștia în arest la domiciliu, ce garanție avem noi că ei nu intră iar pe facebook, să farmece alte fete? Singura armă care ne rămâne este informația: să-i ajutăm pe oameni să afle despre ei, ca să își poată păzi copiii. Să încerce, măcar. Iar pentru dreptul de a informa asupra unor potențiale pericole publice o să ne luptăm până în pânzele albe.
