În prima parte a anului 2006, berlinezii au făcut câteva mici retuşuri la celebra Poartă Brandenburg, mai ales că se apropia Campionatul Mondial de fotbal din acel an, pe care Germania îl găzduia. Pe toată perioada lucrărilor, cetăţenii Berlinului şi miile de turişti n-au văzut nici picior de schelă lângă impresionantul monument şi nici pe muncitorii care dădeau cu mistria, ca să spun aşa. Poarta Brandenburg fusese „îmbrăcată” într-un uriaş mesh, o pânză care o acoperea cu totul, de sus până jos. Băieţi deştepţi, germanii au profitat de ocazie şi au pus pe mesh-ul respectiv o ditamai poză cu Oliver Kahn, pe atunci titularul incontestabil al postului de portar al „Mannschaftului”, surprins într-un plonjon spectaculos. Poarta Brandenburg arăta superb, chiar dacă la ea se făceau lucrări de reabilitare. În fond, era vorba doar despre o mostră de respect arătată de municipalitatea unui mare oraş civilizat faţă de simplul cetăţean, fie el turist ori localnic.
Imaginea respectivă îmi vine în minte ori de câte ori mă uit la lucrările care se desfăşoară în tot centrul Galaţiului. Şanţul care a fost săpat pe trotuarul de pe Domnească, de la fostul Hotel Galaţi şi până în staţia de autobuz de la Winmarkt este dureros de vizibil. Orb să fii şi n-ai cum să-l ratezi, chiar dacă la el nu pare să se mai lucreze. Dar ăsta este alt subiect. E drept, sunt lucrări ample, se schimbă ţevi subterane, şanţul a fost îngrădit cu nişte plase de protecţie, dar zona tot arată deprimant. Şi încă n-au început ploile care să transforme în noroi tot pământul răscolit. Puţin mai departe, tot în centrul oraşului, clădirea din Domnească 24... Ruina din Domnească 24! Proptelele de lemn care o ţin să nu cadă au rolul doar de a-i proteja pe gălăţenii care trec pe lângă ea, nu şi vreunul vizual. Nimic estetic, doar nişte scânduri. Pe lângă clădirea care parcă abia a ieşit din război trec, totuşi, mii de gălăţeni zilnic şi absolut orice VIP sau oaspete străin care are treabă la Primărie, la Prefectură sau la Consiliul Judeţean. Îl doare pe cineva de impactul vizual dezastruos? Se pare că nu.
Tot în centru, acum câteva luni, atunci când se lucra la Parcul Eminescu, patronii restaurantului din colţul fostului cinema Central au pus şi ei un mesh pe gardul parcului. Cât îşi sorbeau cafeaua sau cocteilul, clienţii de pe terasă aveau în faţa ochilor un peisaj agreabil, chiar dacă fotografiat, şi nu un şantier. Şi acea imagine mi-a adus aminte de Poarta Brandenburg, dar era ceva de bine. O chestiune de respect, de care, se pare, doar privaţii s-au „molipsit”, nu şi statul.
