Parcul Eminescu, un ţarc scump şi cu pretenţii

Evaluaţi acest articol
(36 voturi)

După ce am văzut fotografii făcute de diverşi gălăţeni, cu opinii la fel de diverse despre rezultat, m-am dus şi eu ieri să văd cum a ieşit modernizarea în Parcul Eminescu.

Parcul, deşi renovat, arată foarte trist. O tristeţe şi o jale care nu au nimic de-a face cu aerul voit romantic pe care îl avea înainte şi care, dacă se respecta tematica iniţială, precum şi apartenenţa la universul eminescian, ar fi trebuit să se păstreze. Modernizarea parcului este o aducere forţată în actualitate a unui spaţiu care ar fi trebuit să rămână, cel puţin ca atmosferă, în secolul în care fusese creat. Chelirea sistematică de arbori, în locul cărora, ici şi colo, au fost plantaţi brazi argintii (!!!) şi nişte firişoare anemice de copaci cărora le va trebui o jumătate de secol să crească, asta dacă supravieţuiesc plantării, a fost o idee proastă. Nu prea mai este umbră, iar lipsa copacilor din preajma fântânii arteziene vechi, cea tip cascadă, zgârie teribil retina. Biata cascadă nu mai are nicio şansă să pară naturală, având pe fundal peretele fostului cinema Central, iar jetul principal, care trebuia să creeze căderea de apă de tip perdea, s-a dereglat, arătând mai degrabă ca un ciuf de ciocănitoare în vârful stâncilor false...

Faptul că avem mobilier nou e minunat, faptul că parcul e supravegheat video este de asemenea binevenit. Sper să nu mai văd pe nimeni spălându-se pe picioare în lac, aşa cum se întâmpla ieri la prânz. Aleile cu pietriş printre lespezi de granit nu ştiu dacă au fost o idee bună, prevăd mulţi genunchi de puşti juliţi în urma atacării suprafeţelor acelea cu bicicletele sau rolele. Gardul, un alt subiect de discuţie din ultima vreme, nu arată chiar foarte rău, dar, sincer, nu îi văd utilitatea, nu pricep de ce trebuie să aibă gard un parc public. Perimetrul putea fi urmărit pe camere la fel de bine şi dacă nu avea gard, iar senzaţia de spaţiu deschis ar fi fost poate mai modernă, dacă tot nu s-a respectat tema romantică.

În ceea ce priveşte Casa Albă, care nici măcar nu mai e albă, lucrurile sunt clare: într-o lume normală, s-ar fi găsit soluţii pentru expropriere şi urâţenia ar fi dispărut de acolo, indiferent de costuri. Forma şi dispunerea fântânii de la intrare umbresc statuia lui Eminescu, care ar fi trebuit să rămână punctul focal al parcului. Poate o fântână de inspiraţie romantică, fără ditamai jetul de apă care să obtureze vederea, ar fi fost o alegere mai bună. Parcul meu favorit din oraş a dispărut. Iar în loc avem un ţarc scump şi cu pretenţii.

Citit 5196 ori Ultima modificare Marți, 10 Septembrie 2019 18:40

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.