O televiziune încerca, în ziua primului tur de scrutin de la Prezidenţiale, să contureze ceea ce s-a vrut a fi portretul viitorului şef al statului. Adică să redea ce spun românii despre cum ar vrea să le fie preşedintele. Bunătatea, empatia, apropierea de oameni şi normalitatea au fost pe lista caracteristicilor cel mai des exprimate de intervievaţi.
E îmbucurător că românii au înţeles că părerea lor contează şi că adevăratele calităţi ale unui lider se traduc prin exemplul personal, prin ceea ce este el dispus să facă pentru ţară, ai cărei fii i-au dat votul de încredere. Cu amendamentul "că se putea şi mai bine" şi cu speranţa că la viitoarele alegeri numărul celor care îşi vor exprima opţiunile va fi din ce în ce mai mare, deci mai reprezentativ, putem să punem în urna cu bile albe şi dorinţele românilor vizavi de "cum ar trebui să fie". Vorbim de cei care, cu minimă cultură civică şi electorală, au mers, duminică, la votare, nu de cei nefericit de mulţi care aşteptau să îi ducă oamenii primarului la vot. Situaţii absurde, dar din păcate posibile în România anului 2019, unde dorinţa unei părţi a electoratului de a avea un preşedinte "bun, uman şi aproape de popor" se bate violent, cap în cap, cu ignoranţa mulţimii care nici măcar nu ştia între cine are de ales. Cu mulţimea din care făceau parte femei care votau "cum zice bărbatul, că el ştie mai bine", sau bătrâni care aşteptau să li se spună cum şi unde să pună ştampila. Aceasta este România celor care au rămas acasă şi, mai grav de atât, a celor care una cer şi alta sunt. Fără a încerca să ştirbesc meritele românilor care au înţeles că de la ei pleacă schimbarea, afirm că suntem încă o naţie care nu vrea să se trezească din bezna minţii. O naţie care s-a obişnuit să-şi fixeze ţinte de bombardat obsesiv de fiecare dată când ceva nu merge bine, fără să se privească în oglindă. Vrem sănătate, educaţie şi locuri de muncă plătite ca afară, dar aruncăm în continuare sacul de gunoi în tronson. Vrem străzi curate, dar mâncăm seminţe la bordură şi lăsăm în urmă covor de coji. Vrem soluţii urbanistice şi cartiere moderne, dar cum apar un gărduţ sau o bancă nouă, ne grăbim să îi venim de hac, numai să nu fie cum trebuie. Vrem locuri de parcare, dar intrăm cu maşina în bloc, numai să nu ne rupem picioarele mergând 50-100 de metri de la parcare. Orice, numai să nu fim normali, sau buni, sau cu respect faţă de ceilalţi. Spre ce "normalitate" tindem?
