Acum un an şi jumătate, o tuse rebelă, care nu mă slăbea de o săptămână, m-a determinat să bat la uşa centrului de permanenţă din Micro 39. Duminică, pe la 9 dimineaţa, doamna doctor nu era, că "dânsa de obicei se trezeşte mai târziu", conform spuselor asistentei, care m-a întrebat ce problemă am. Câteva ore mai târziu, după prânz, am avut noroc în primă fază, doamna doctor venise. Norocul mi s-a terminat însă rapid, fiindcă doamna uitase reţetele verzi (sau galbene, nu mai ştiu care-s alea acceptate de farmacie în cazul antibioticelor) la cabinetul propriu. Aşa că mi-a recomandat să tuşesc în continuare şi să beau ceai de ceapă până-mi trece. Sau până ajung la un... medic adevărat, chestie pe care am şi făcut-o a doua zi.
Duminica trecută, spre după-amiază, după un accident casnic banal (o tăietură la picior, în timp ce manevram ca un neprofesionist ce sunt geamul unei vitrine), mi-am încercat din nou norocul la centrul de permanenţă. Cu un bandaj făcut la repezeală din ce-am găsit prin casă, ca să opresc sângele, am ajuns la centru în câteva minute. Uşa era închisă, iar în geam era afişat un număr de telefon la care ţi se spunea să suni. În timp ce manevram telefonul, o asistentă din interior m-a văzut şi a deschis. Am intrat, mi-am expus problema şi am fost luat tare de doamna doctor, care s-a uitat cam de sus la piciorul meu bandajat. "Pansament şi dezinfectant aveţi? Că noi n-avem! Noi suntem medici de familie!", mi-a spus doamna doctor, după care mi-a sugerat să mă plimb cu autobuzul până la corturile cu test Covid inclus de la Urgenţele Spitalului Judeţean. Adică fix alea pentru care degrevarea cărora "s-a inventat" centrul de permanenţă! Cel puţin aşa declară autorităţile, mai ales când fac bilanţul zecilor de mii de pacienţi "rezolvaţi" la acest centru.
Conform rapoartelor oficiale, 70-80 de pacienţi sunt trataţi zilnic în centrul de permanenţă din Micro 39 (eu n-am văzut niciunul în cele trei vizite). După cele două încercări ale mele, însă, nu pot decât să presupun că bolnavii respectivi suferă doar de ipohondrie, pentru că orice altă boală are nevoie de un medicament, un bandaj, un dezinfectant, chestii de care centrul se pare că nu dispune. Sau poate nu dispune pentru oricine, iar eu nu fac parte din categoria privilegiată!
Ar trebui precizat în context că o gardă de 24 de ore în weekend la un astfel de centru îi este plătită unui medic cu 960 de lei (40 de lei/oră), iar un asistent încasează şi el vreo 500 de lei pentru 24 de ore lucrate la sfârşit de săptămână. Sume deloc de neglijat pentru sfaturi de pe vremea bunicii şi sugestii de plimbă ursu’ la spital, că aici e centru de stat degeaba în permanenţă!
