Iată ca Galațiul, cu ai săi tineri, viitori plătitori teoretici de taxe, impozite și pensii, bifează rar, dar bine, un nou loc într-un top al rușinii. Avem mai mulți ”juniori” autodeclarați ca ”pierde-vară”. Fără slujbe, fără dorință de calificare, fără studii mai sus de laba gâștei. Topul NEET - fără educație, serviciu sau pregătire - arată încă o dată, trist și îngrijorător, că PIB-ul județului se înscrie acolo unde, ironic, mai demult îl plasau unii: pe la fetele din satele sărace și pe la băieții școliți la școala vieții să trăiască ușor pe spinarea altora, mai jalnici ca ei.
Fără a nominaliza, pentru a nu jigni până la urmă vreo comună sau sătuc furnizor de materie primă pentru trotuarele occidentului sau, mai nou și mai ”stilat”, pentru ochii videochaturilor, îndrăznesc să reiterez o afirmație care era odată o ipoteză, iar acum devine certitudine, confirmată, sec, de cifre: Galațiul e în pericol nu doar din lipsă de tineri, ci mai ales din cauză că și cei care sunt n-au chef să clădească un viitor serios. Nici pentru ei, nici pentru părinții lor, bunici sau, Doamne-ferește, copiii cărora poate le vor da naștere și cărora le vor arăta, foarte posibil, aceeași cale a promiscuității existențiale. Statul care prea puțin a reușit să îi încurajeze prin politici și o educație adecvată mai ales pe cei proveniți din medii mai puțin favorizate să urmeze calea cea dreaptă, prin implementarea de mentalități care să ajute la crearea unei clase sănătoase de mijloc, își numără acum bobocii: la Galați, aproape o mie de tineri sunt, oficial, fără rost în viață. Cu siguranță, în realitate sunt mult mai mulți, iar ceea ce este cu adevărat terifiant este că majoritatea covârșitoare a tinerilor adulți fără rost în viață abia a ieșit de pe băncile unui liceu, tras de păr, finalizat sau nu cu Bacalaureat. Aceștia nu au vizat vreo facultate, nevăzându-i probabil rostul, în perspectiva unui trai pe vătrai obținut fără mari eforturi și posibil dincolo de limita legii, nu s-au străduit să își găsească o slujbă cât de cât, conformă cu abilitățile și pregătirea lor și nici nu și-au bătut capul să capete vreo calificare, la un curs sau o postliceală. E jalnic că acești tineri și mulți ca ei, neevidențiați în scripte, aleg de cele mai multe ori variantele ”subterane” de supraviețuire și dacă se poate, de epatare, așa cum unii dintre cei care le-au devenit modele au făcut-o. Ei cred că munca e pentru cei care se mulțumesc cu puțin și că e nevoie de școala vieții ca să ajungi ”om mare”. Ce n-au aflat încă și cu siguranță vor ști, unii prea târziu, e că ce e de haram, de haram se duce. Pentru ei, și, din păcate, pentru noi toți.
