ARDERE de TOT (psalm-postum preventiv de/spre holocaust)

ARDERE de TOT (psalm-postum preventiv de/spre holocaust)
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

S-apropie lumina de-ntuneric,

mersul de stat şi funia de par,

eonul fuge-nfricoşat de sine,

nimic de tot şi n-am de am habar!

Nici nu visez că am trecut odată

prin fermecarea sufletului tău,

cerul se face una cu pământul,

susurul tace-n frunză şi-n pârău!

Cenuşa se aşterne ca uitarea,

în orice loc şi timp şi orice mod,

dar ce purificare-i într-această

dulce-spăimoasă ardere de tot!

Parcă n-am fost odată dimpreună,

într-un vârtej năucitor şi sfânt -

atât a mai rămas din toată viaţa:

tristul tangou al morilor de vânt!

Citit 3481 ori Ultima modificare Miercuri, 19 Noiembrie 2025 10:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.