S-apropie lumina de-ntuneric,
mersul de stat şi funia de par,
eonul fuge-nfricoşat de sine,
nimic de tot şi n-am de am habar!
Nici nu visez că am trecut odată
prin fermecarea sufletului tău,
cerul se face una cu pământul,
susurul tace-n frunză şi-n pârău!
Cenuşa se aşterne ca uitarea,
în orice loc şi timp şi orice mod,
dar ce purificare-i într-această
dulce-spăimoasă ardere de tot!
Parcă n-am fost odată dimpreună,
într-un vârtej năucitor şi sfânt -
atât a mai rămas din toată viaţa:
tristul tangou al morilor de vânt!
