Cât preţuieşte votul meu, domnule ales?

Evaluaţi acest articol
(20 voturi)

Un litru de ulei şi-un kil de zahăr? Doi mici cu muştar şi-o bere? O găleată goală sau o brichetă şi-un pix vopsite în culoarea şi cu sigla partidului? Cât valorează votul meu, domnule ales?! Nu, nu vreau mită electorală, ci altceva. Să respecţi sau să onorezi votul pe care ţi l-am dat. Acesta ar fi "preţul" corect. Nu înţelegi ce-ţi spun? Hai să-ţi explic!

"Trebuie să recâştigăm încrederea oamenilor", îmi strigă un candidat la deputăţie, dintr-o postare sponsorizată pe Facebook. Domnul candidat tocmai a câştigat, de pe prima poziţie a listei partidului său, un mandat de consilier local. Nici măcar nu a binevoit să depună jurământul, făcând din start cerere de renunţare la mandat. Şi nu pentru că partidul l-ar fi sancţionat pentru rezultatul mic din alegeri, ci pentru a-şi conserva postul de director. Fireşte, este opţiunea dânsului să-şi dorească un mandat parlamentar sau să-şi continue mandatul de director. Dar cu cei care l-au votat cum rămâne?

"Alegătorii au votat o listă", o să-mi spuneţi. Corect, numai că lista e formată din oameni! Şi prezenţa, pe o poziţie eligibilă, a unui anumit om poate fi argument pentru cetăţean să voteze sau nu lista respectivului partid. Chiar dacă şi ceilalţi din listă sunt la fel de competenţi sau chiar şi mai şi!

Fireşte, politicianul cu pricina nu e un caz singular. Dacă unii au refuzat să mai depună jurământul, ca şi cum ar fi fost sub demnitatea lor să accepte un mandat de ales local sau judeţean, alţii şi-au luat mandatul, dar sunt şi candidaţi la parlamentare.

Este cazul primarului reales al oraşului Târgu Bujor, aflat într-o poziţie eligibilă a listei de candidaţi PSD pentru Camera Deputaţilor. Mă întreb ce-o fi în mintea celor 69,81 la sută dintre bujoreni care l-au votat ca să le fie primar. Se bucură că ar putea să fie reprezentaţi în Parlamentul României aşa cum i-a reprezentat, în vremea votului uninominal, Dan Nica? Sau se întreabă cât vor costa noi alegeri locale la Bujoru? Ori cum ar fi să le suporte din buzunarul propriu chiar domnul primar, devenit deputat…

Legea nu-i interzice unui proaspăt ales local să candideze pentru un mandat parlamentar. Iar lipsa din partide a oamenilor cu notorietate şi încredere în rândul cetăţenilor atârnă mai greu decât votul meu. Pentru că şi tu, stimate ales, crezi că meriţi mai mult. Ai grijă, s-ar putea să primeşti mai puţin. Mai puţin cu votul meu, pe care-mi dovedeşti că nu-l respecţi.

Citit 1564 ori Ultima modificare Duminică, 25 Octombrie 2020 21:38

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.