Dorel se crede invincibil, esenţial şi preţios. Pe cale de dispariţie. Nu prea mai are concurenţă şi se răzbună prin obrăznicie, prin muncă de mântuială, prin preţ piperat. Că se crede de neînlocuit şi chiar aşa este. Că noi ne-am distrus pepinierele de meseriaşi din care să putem avea pretenţia că îi putem alege pe cei mai buni şi îl vom putea alunga pe Dorel la colţul mizeriei.
Dorel face de ruşine orice breaslă de meseriaşi. În putem întâlni oriunde. În construcţii, la vulcanizare, în comerţ, în orice atelier. Adică oriunde ne-am aştepta să găsim un meseriaş care să facă treabă. Numai că el, meseriaşul, transformat nepermis de des în "Dorel", se simte preţios, în multe cazuri nejustificat de mult. Şi atunci se obrăzniceşte, dar n-ai ce face, pentru că eşti la mâna lui, şi înghiţi. Dorel te poate sfida, te poate amâna, îţi poate face un lucru de un leu la un preţ de zece. Dorel se poate purta urât şi impertinent, fie că e "liber profesionist", fie că e angajat. De la un "Dorel", din orice breaslă ar face parte, să nu ai aşteptări să te salute când îi treci pragul pravăliei sau să îţi răspundă măcar civilizat la vreo curiozitate, chiar dacă lui, celui cu pretenţii de meseriaş, i se pare o gogomănie venită din partea ta, un neavizat. Dorelul angajat e cel mai periculos, pentru că e plătit să "vândă o marfă". De felul în care îşi vinde marfa, depind şi alţii. Nişte oameni, un brand, o firmă, orice. Ei bine, când Dorelul angajat are iniţiativă pe o piaţă concurenţială, totul se clatină. Sau ar trebui să fie aşa, dacă beneficiarul serviciului oferit de Dorel nu ar mătura cu lehamite, sub preş, insolenţa celui care se crede de neînlocuit. Să o amendeze pe vânzătoarea ţâfnoasă care îi trânteşte marfa pe tejghea, să îl scoată din negura anonimatului pe zidarul care i-a făcut peretele strâmb la casă sau pe mecanicul care l-a alungat din atelier pentru că "aşa vrea el". Un om simplu, lovit zilnic de astfel de Dorei, ridică din umeri cu amărăciune şi preferă să caute soluţii în altă parte, lăsându-l pe Dorel în plata Domnului. Numai că Dorel nu moare, Dorel crede în continuare în "valoarea" lui, pentru că ştie că e greu să apară altul mai bun, care să îi ia locul. De el depinde un patron sau chiar şi Statul, pentru că acolo s-a născut Dorel, la Stat. Din urmă vin puţini, sau poate nimeni. Pentru că nu mai avem de unde alege şi ce pune în sita din care să cernem Doreii şi să rămânem cu oamenii de calitate.
