Betoane, borduri, pavaje, monumente, sigle şi efigii au făcut parte din toate strategiile administraţiilor gălăţene, chitite să "fure" ochiul electoratului sub nobilul pretext al unui "oraş civilizat". Unde nu ajunge însă prea des piciorul votantului şi nici ochiul nu orbeşte la vederea oribilităţilor infrastructurii lăsate de izbelişte, gunoiul se mătură sub preş, chiar dacă în joc e imaginea urbei, a ţării, a naţiei.
Ar fi de prisos să comparăm locurile din oraş unde s-a muncit asiduu în ultima vreme şi unde încă se mai lucrează spre "trainica" modernizare şi aducere a infrastructurii la standarde europene, cu locurile unde parcă timpul a încremenit. E normal, toţi vrem străzi bune şi frumoase, cu asfalt şi amenajări nu din secolul trecut, vrem locuri în care să ne fie drag să ieşim din casă chiar şi numai pentru a duce gunoiul sau a cumpăra o pâine. Pe asta mizează şi aleşii noştri, care, sub clasica deviză a confortului imediat al alegătorului, se fac luntre şi punte să lucreze unde se vede. Sunt, aşa cum ziceam, ca al doilea termen al comparaţiei, şi zone unde nu a "aterizat" vreo urmă de implicare practică. Că de teorie şi proiecte suntem cu toţii sătui. Îmbrăcate în cifre astronomice, care la o simplă citire şi interpretare dau măsura unor lucruri ce nu s-au mai pomenit prin aste locuri, investiţiile ratate din infrastructura Galaţiului rămân o pată ruşinoasă şi pentru noi, şi pentru ţară. Pentru că da, vrem sau nu, ne place sau nu ne place, suntem o poartă de intrare în România, ţara în care autostrăzile se fac în paşi de melc şi spitale noi se mai ridică doar din iniţiative private. Acolo unde nu calcă piciorul alegătorului, moare şi cel mai ambiţios plan, în chinuri jalnice, aşa cum a sucombat ruşinos proiectul Calea Prutului. Ditamai şoseaua, care leagă graniţa de buricul târgului, este la final de 2020 calea ruşinii pentru că un proiect de aproape 150.000.000 de lei nu s-a putut duce la bun sfârşit. E drept că la rând au venit şi altele: transportul în comun, alte străzi care "ţipau" după reabilitare, mai ales că erau în ochiul, sub piciorul şi roata maşinii alegătorului, şi aşa mai departe. S-au super-cosmetizat şi amenajat toate intrările în oraş cu artere, sensuri giratorii, parapeţi şi monumente, de parcă Galaţiul e oraş european numai dinspre Brăila sau Şendreni. Pentru cei care vin sau pleacă, ori muncesc pe Calea Prutului, măsura este alta. Din păcate, una ruşinoasă şi deloc promiţătoare pentru un viitor apropiat în care să ne putem mândri că avem o urbe în care interesul trece şi dincolo de limita circumscripţiei electorale.
