Cred că una dintre cele mai nocive reglementări din ultima perioadă care afectează presa este regulamentul privind protecţia datelor cu caracter personal. Evident, legiuitorii care au întocmit textul valabil la nivel european aveau probabil în vedere societăţi şi sisteme legislative şi de control obişnuite să protejeze dreptul la liberă exprimare, pentru a se asigura că presa este capabilă să relateze faptele aşa cum sunt ele. În România însă, celebrul de-acum GDPR nu a făcut decât să le dea mai multă putere corupţilor, iar instituţiilor de control să le ofere o unealtă de şantaj, în relaţia veşnic dificilă cu reprezentanţii mass-media.
Există, în ceea ce priveşte tratarea datelor personale de către media, două asptecte distincte. Pe de o parte, media preia şi stochează date personale care provin din participarea la concursuri, din mică sau mare publicitate şi activităţi conexe, în toate aceste cazuri protecţia datelor personale fiind importantă pentru a preveni folosirea lor în mod abuziv, pentru alte scopuri decât cele declarate. Toţi jucătorii serioşi de pe piaţă au înţeles această necesitate şi au aplicat măsurile necesare.
În ceea ce priveşte însă prelucrarea datelor pentru scopuri jurnalistice, lucrurile se complică. Aici, legea protejează în egală măsură dreptul la liberă exprimare şi dreptul persoanei la protecţia datelor sale, prevăzând excepţiile - cazurile în care persoana este publică sau faptele sale au caracter public - şi cerând asigurarea unui echilibru. În traducere, avem dreptul să scriem numele unui poliţist care a luat mită, dar nu îi vom publica adresa, informaţii privind familia, copiii etc. Vom scrie însă că a fost în complicitate cu amanta, dacă este cazul.
Ei bine, surpriza pe care o avem este că diferite persoane, condamnate în trecut pentru fapte de corupţie, vin să ceară ştergerea numelor din articolele publicate, pe motiv că s-au reabilitat. Mai mult, se adresează instituţiei de supraveghere, care, la rândul ei, ne cere acelaşi lucru. Asta deşi, potrivit legii, nu suntem obligaţi să facem asta, atât timp cât, la momentul comiterii faptelor, persoana era publică sau faptele sale erau de această natură. Cine îi asigură pe cetăţeni că un fost infractor, fie el şi reabilitat, nu va recidiva? Informaţiile prezente în spaţiul public sunt singura garanţie că putem afla ceea ce o asemenea persoană - care poate fi nu doar un corupt, ci şi un pedofil, un violator, un criminal, un tâlhar - doreşte să ne ascundă. Altfel, ajungem la ideea că doar corupţii au drepturi în România. Sau asta s-o fi dorind?!
