Am fost, de curând, martorii unui dialog ușor stupefiant între tânărul ministru al Economiei, Claudiu Năsui, și un cunoscut moderator TV. Dincolo de inadecvarea ”racolării” în minister a unei persoane cu certificat de turnător la Securitate, pe toți ne-au surprins replicile nonșalante ale ministrului, desprinse, parcă, de pe vremea celebrei ”altă întrebare”. Între timp, la Apele Române, dacă nu apare pe post de salvatoare în fața inundațiilor o chelneriță cu cinci ani de ”masterat” la un bar, este angajat și un pensionar de lux, prin detașare de la o primărie.
Veți spune că sunt mărunțișuri și poate așa este. Dar, între timp, la capitolul lucruri concrete nu avem prea multe de constatat în prima lună și jumătate de la instalarea Guvernului Florin Cîțu. În afară de deschiderea ușor grăbită a școlilor, în contextul în care specialiștii acuză reducerea numărului de teste efectuate zilnic în pandemie, tot ce am putea nota sunt doar declarații de intenție, majoritatea pe Facebook. Buget tot nu avem și ne apropiem de mijlocul lui februarie, iar fermierii nu au fost nici acum despăgubiți pentru pierderile din vară. Reformele în administrația publică au rămas pe hârtie, iar premierul se află prins între ciocanul încadrării în ținta de deficit și nicovala nenumăratelor sporuri ale bugetarilor.
Nici ceilalți membri ai cabinetului parcă nu se simt mai bine. La Ministerul Muncii, se aude din când în când câte un oftat atunci când vine vorba despre recalcularea pensiilor, iar la Interne, ministrului îi este dat să constate că are subordonați ce combat pandemia ”din interior”, adică dintr-un local ce ar fi trebuit, la acea dată, să fie închis. Una din ultimele ”isprăvi” o reprezintă împărțirea ca la piață a funcțiilor de prefect și subprefect. O negociere de genul iau eu Sibiul și Bihorul, ia tu Bucureștiul și tu Clujul, lasă un gust amar oricărui observator cât de cât avizat. De la o coaliție de trei partide, majoritară acum și în Parlament, te-ai fi așteptat la mai multe, în baza acelei meritocrații des invocate de cei în cauză. Numai că, după 45 de zile, când tragem linie, ne cam dă cu minus și nu cu PLUS.
Așa, și? Ne putem întreba retoric în acest fel, parafrazând un personaj ce apare la începutul textului. Păi, așteptăm livrări, nu neapărat doar de vaccinuri și, în niciun caz, de promisiuni.
