Proiecte, nu demagogie

Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Discuţiile şi, mai ales, bălăcărelile pe marginea bugetului de stat au durat aproape o săptămână. Şi asta la modul oficial, în comisiile şi în plenul parlamentului, pentru că în declaraţiile politice ele ţin agenda publică de câteva luni bune.

Puterea pretinde că a alcătuit un buget responsabil, care să nu arunce ţara în haos în aceste vremuri de pandemie, Opoziţia o ţine pe-a ei, cu zeci de investiţii care trebuie finanţate obligatoriu şi nu sunt, dar astea sunt jocurile politice dintotdeauna, nu s-a inventat apa caldă odată cu guvernul condus de Florin Cîţu.

La nivel local, situaţia este asemănătoare. Pesediştii gălăţeni acuză că nu sunt prinse în buget finanţări importante pentru oraş şi judeţ, precum aeroportul sau drumul expres spre Drajna, plus o serie de alte investiţii mai mici, posibile şi prin alocări locale sau accesări de fonduri europene. Nu se suflă nici măcar o vorbă despre faptul că aeroportul, de exemplu, a fost promis de guvernele PSD, dar nu s-a alocat nimic pentru el, deşi a existat chiar o promisiune de finalizare, care susţinea că va fi funcţional la finele anului trecut. Pe principiul demagogic "dacă noi nu l-am vrut, voi să-l vreţi!", nu-i aşa?

La modul serios, în bugetul naţional al acestui an chiar se regăseşte Galaţiul, ceea ce nu s-a întâmplat de foarte multă vreme. Să ne aducem aminte de finanţările cu ţârâita care s-au dat pentru finalizarea liniei ferate Galaţi - Tecuci - Doaga, care nu este gata nici acum, după mai bine de 30 de ani de când se tot modernizează. Aşa că faptul că în 2021 se află în buget drumul expres Galaţi - Brăila, Centura mare (Varianta ocolitoare) a Galaţiului, plus podul peste Dunăre de la Brăila (care va deservi în acceaşi măsură şi Galaţiul) mi se pare o realizare deosebită. Şi este vorba despre sume în euro cu multe zerouri în coadă, nu de firimituri.

Dacă până la urmă aceşti bani vor şi ajunge efectiv pe şantiere rămâne de văzut, pentru că au fost destule cazuri în care finanţările au rămas pe hârtie, mai ales în guvernările celor care acum ţipă ca din gură de şarpe despre necesitatea investiţiilor în infrastructură. Dar, cel puţin, legiferarea unor finanţări extrem de importante pentru zona Galaţi este un mare pas înainte faţă de anii anteriori. Şi, poate, în anii ce vin, vom avea parte de alocări bugetare măcar la nivelul lui 2021. Cu proiecte realiste, că avem destule nevoi, nu cu demagogie politicianistă.

Citit 1566 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Martie 2021 16:00

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.