Reinventarea mersului pe jos

Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Că ne place sau nu, trebuie să recunoaștem că în ultimii ani, odată cu dezvoltarea tehnologiei și crearea unei dependențe patologice a omului de tot ce presupune gadget, multe dintre deprinderile de bază ale ființei bipede și dotate cu simțuri și inteligență proprie au suferit modificări substanțiale. Bunăoară, mersul pe jos. Nu mai putem face doi pași fără căști în urechi, cu ochii și urechile în telefoanele în jurul cărora ni se învârte întreaga viață. Și uneori, chiar viața ne-o punem în pericol, inconștienți, vrăjiți și anesteziați.

Puține sunt în prezent cauzele din care un pieton poate fi amendat pentru că se pune, pe el sau pe alții, în pericol. Legislația sancționează traversarea neregulamentară, dar omul care merge pe jos nu răspunde pentru nimic altceva, deși, în practică, s-au tot văzut cazuri în care pietonul este ”miezul” unor situații cu finalități de multe ori dramatice. Pietonul sare în fața mașinii crezând că aceasta se oprește instantaneu pentru că, nu-i așa, și reflexele șoferului, și el om, sunt instantanee, pietonul trece strada ca prin tunel, aruncându-se pe trecere fără să îi pese ce vine din stânga sau din dreapta, cu căștile înfundate în urechi sau antrenat în discuții aprinse ori frapat de cine știe ce mesaje și postări importante pe Facebook, Instagram sau WhatsApp. Acest pieton reprezintă numărul unu în statisticile pe care poliția le face periodic referitor la factorii care determină accidentele rutiere grave. Prin felul în care mergem pe stradă, din păcate, ne provocăm singuri soarta, fără a mai pune la socoteală complicațiile medicale, sociale, juridice sau morale pe care le putem aduce în viețile altora. Ei bine, pentru că nu e corect ca inconștiența și nepăsarea să rămână trecute cu vederea, chiar și când vine vorba de banalul mers pe jos și pentru că nu e corect ca de fiecare dată, după principiul ”turcul plătește”, tot șoferul să fie prezumat ca veșnic responsabil, mai marii de la Interne  vor să amendeze acest comportament. Interesant este cum vor face să-i corecteze pe pietonii care vorbesc la telefon pe zebră, care se aruncă pe carosabil cu muzica urlând în timpane sau pe bicicliștii care fac slalom pe trotuarele fără piste speciale ori pe cei care forjează trotinetele punând în pericol traficul de toate felurile. E greu, dar necesar, ca toți acești factori să fie sancționați pentru a-i responsabiliza, că, nu-i așa, numai cu forța ne putem corecta. Atunci când peste rațiune se suprapun dependența și amorțirea simțurilor la limita patologicului, prevenția își pierde puterea, similar cu un mesaj ratat, rămas necitit între două semafoare.

Citit 1306 ori Ultima modificare Vineri, 16 Aprilie 2021 22:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.