Constat tot mai des în ultima vreme că un fenomen, care nu știu exact când s-a născut, se amplifică alarmant de repede, periculos pentru viitorul nostru ca grup, nație, specie umană. Tinerilor care vin din urmă, cu vârste din ce în ce mai fragede, nu le pasă. Nu le pasă de nimic, decât de ei, și asta într-o formă absolut superficială. Pentru că, dacă le-ar păsa, ar începe să conștientizeze, începând cu propriile persoane, și tare și-ar mai pune mâinile în cap dacă ar înțelege cât de neputincioși sunt în a purta pe umeri povara de viitori adulți, stâlpi ai societății.
Aceste rânduri nu le sunt adresate copiilor sau adolescenților și nici nu au menirea de a aduce un afront generațiilor născute, să zicem, după anul 2000. Sunt pentru cei mari, care din motive ce ar putea face obiectul unor studii de caz, psihologice și sociale, au scăpat frâiele și au crescut urmași cărora nu le pasă. Nu le pasă de cei din jur, nu au respect, rușine și frica aia sănătoasă de a nu face rău, de a nu provoca deranj, durere, tristețe sau furie. Nu le pasă de locul în care trăiesc, de oamenii care ar trebui să aibă un aport existențial și educațional decisiv în evoluția lor. În lipsa unor modele sănătoase, de care i-a privat în primul rând educația de acasă, au apărut cei pentru care replica "De ce eu?" a devenit laitmotivul pentru a scăpa de orice urmă de răspundere. Ca adult, rămâi mut în fața unui puști mai înalt decât tine, care stă, înconjurat de o grămadă de gunoi, și îți spune cu indolență că nu e treaba lui, că nu a făcut el. Și îți recomandă cu toată înțelepciunea lui de 16 ani să-ți faci probe dacă te deranjează, să îţi faci dreptate cu poliția. De spirit civic nu a auzit. De bun simț, nici atât. N-a învățat decât că are drepturi. Și la școală, unde e mai șmecher și mai deștept ca profesorul, și pe stradă, unde face ce vrea, cum vrea, și mai ales ignoră. Minorul plin de drepturi și tupeu n-are de unde să știe că binele și schimbarea trebuie să plece de la el, că exemplul stă în fiecare om. Asta pentru că are părinți pe care nu i-a interesat să îl educe, ci mai degrabă să îi facă viața roz, să nu sufere și să nu ducă lipsă. L-au învățat, poate, de mic, să aibă independență și păreri proprii, fără a le trece prin cap că libertatea pruncului ce va deveni adult se termină acolo unde începe libertatea altcuiva. E o chestiune de timp până când noile generații care sunt afectate de sindromul "De ce eu?" se vor lansa în viață ca indivizi cu drepturi depline, fără moralitate, responsabilitate, spirit civic. Ei doar vor vrea, mult și repede, iar noi, generațiile care am crescut cu învechitele valori aruncate la coșul de gunoi al civilizației, vom fi tot mai puțini, mai muți și mai neputincioși.
