"Au fost găsiți înainte să se sufoce, zbătându-se într-o pungă strâns legată, aruncată în tomberon. N-au făcut nici ochi. Ajutați-i!"/ "Mămica lor a fost ucisă, iar eu i-am hrănit cu biberonul trei săptămâni. Acum mănâncă singuri și folosesc litiera, dar nu-i mai pot ține. Au nevoie de o căsuță a lor. Adoptați-i!"/ "Sunt cinci suflete salvate de la groapa de gunoi..."/ "E lovit de mașină și are nevoie de ajutor! Salvați!"/ "A fost bătut până nu s-a mai putut mișca. L-am găsit când agoniza..."/ "În urma unei lovituri intenționate în zona burticii, s-a ales cu o ruptură de mușchi gravă în zona abdomenului și a fost operat...". Sunt doar câteva dintre mesajele de ajutor care năvălesc peste mine în fiecare zi, pe rețelele de socializare.
Sunt pui de pisică sau de câine abandonați, lăsați intenționat să moară, victime ale cruzimii și ignoranței. De cele mai multe ori, dincolo de imaginea fragilă a acelor grămăjoare de viață cu blăniță, mă înfiorează comentariile celor care reacționează. Adesea curg blesteme la adresa celor care au condamnat la moarte nevinovatele făpturi. Vin la rând tot felul de lamentări, jeluiri și GIF-uri, care nu ajută cu nimic animăluțul respectiv. Și cei care scriu "Îl vreau eu", când sunt întrebați dacă au sunat la numărul de telefon indicat răspund că nu. Valuri de jigniri și imputări se revarsă și asupra celor care au salvat un animăluț aflat în pericol, iar acum anunță că nu îl pot păstra și roagă să fie adoptat.
Poate că ușurința cu care "eliminăm" din preajma noastră puii nedoriți face parte din ADN-ul unora dintre noi. Da, și pe vremea bunicilor puii de câine și de pisică abia fătați erau, adesea, înecați în găleata cu zoaie și îngropați adânc, ca să nu-i poată găsi biata mamă. "Doar n-o să țin o stână de mâțe și de javre!", ripostau stăpânii. Desigur, pe vremea aceea, sterilizarea animalelor de companie nu era nici măcar normalitate, darămite obligație legală ca acum. Mai mult, zecile campanii gratuite de sterilizare derulate în fiecare an par neputincioase pentru valul de animale condamnate la moarte.
"Sunt copii abandonați, maltratați de părinți, copii care n-au ce mânca și îmbrăca, copii care nu pot merge la școală și ție îți pasă de niște pisici și câini!", îmi veți reproșa, pe bună dreptate. Așa este. Dar poate că tocmai modul în care tratăm niște ființe neajutorate și inofensive precum puii de pisică sau de câine spune multe despre ceea ce suntem și cum suntem, de fapt, ca oameni. Și cât de ușor ne e să azvârlim o viață sau mai multe la gunoi. Eventual captive într-o cutie goală de pantofi Balenciaga...
