Nu există aspect mai neplăcut al relaţiei cetăţeanului cu statul decât birocraţia inutilă şi veşnicul gardian, paznic, portar sau chiar poliţist care îi apără pe funcţionarii publici de atacurile contribuabililor.
Pandemia de coronavirus, deşi, pe de o parte, a simplificat lucrurile, accelerând digitalizarea anumitor servicii, în alte zone le-a făcut mari rele. Paznicii porţilor, de regulă la limita impoliteţii sau de-a dreptul grosieri, au devenit nişte mici Dumnezei peste care nu poţi trece. Sub pretextul respectării regulilor privind coronavirusul, mulţi fac abuz de funcţie, ţipă, vorbesc urât, sunt repeziţi şi în general se comportă ca şi când ar fi stăpânii instituţiei. Evident, există şi excepţii, am întâlnit recent una la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, unde gardianul era foarte politicos şi încerca să ajute. Dar în marea lor majoritate, gardienii porţilor, fie că sunt de la Primărie, de la Universitate, de la Poliţie, Fisc, Imigrări etc, se poartă ca şi cum nu ei ar fi slujitori publici, plătiţi din banii noştri să asigure un serviciu, ci noi, cu toţii, am fi sclavii lor. Nu e suficient că relaţia cu statul, în toate aspectele lui, este o continuă frustrare, că nu se reuşeşte conectarea sistemelor informatice, în aşa fel încât să nu mai fie nevoie de drumuri inutile, de copii după documente deja existente în sistem? De ce este nevoie să fie umiliţi oamenii care încearcă să rezolve o problemă, de multe ori într-o zi liberă obţinută cu greu, fiindcă, nu-i aşa, e imposibil să faci ceva într-o zi de lucru, având de regulă acelaşi program, dacă nu unul mai lung?
Să ne înţelegem, nu spune nimeni că legea nu trebuie respectată. Da, trebuie verificate acte de identitate sau certificate verzi, acolo unde este cazul, nu spune nimeni să nu-şi facă oamenii treaba. Dar e chiar atât de greu să spui "te rog" şi "mulţumesc", să explici lucrurile cu calm, fără să ridici tonul? Evident, vina nu e doar a gardienilor, ci şi a superiorilor, indiferent că respectivii sunt angajaţii instituţiei respective sau a unei firme private de pază. Nu există scuze pentru bădărănie şi lipsă de respect, cu atât mai mult cu cât, în unele cazuri, oamenii mai sunt şi nevoiţi să aştepte, cu orele, afară în frig. Omenia nu costă nimic, iar respectul pe care-l cer respectivii ar trebui să fie reciproc.
