Unul dintre cele mai sadice experimente pe care le poate face ”gospodăria statului” cu nervii cetățeanului este să îl caroteze la serviciile publice, taman atunci când îi crapă măseaua mai tare. Privarea de elementarele beneficii care ar trebui asigurate de edilitari pentru bunul mers al urbei devine, la noi, un experiment agreat de unii directori abonați la funcții publice care nu au învățat că joaca cu drobul de sare nu e tocmai în spiritul bunei-credințe și al competenței.
Transportul în comun este una dintre verigile care, la Galați, a fost supusă, de-a lungul vremii, numeroaselor lovituri de ciocan. Antamată politic și condusă de directori agreați de partidele care s-au perindat pe la putere, compania care ar trebui să fie în slujba cetățenilor funcționează după principiul drobului de sare și al celui care împarte și își face parte. Dacă au fost oameni și bani, nu a fost logistică. Rablele cumpărate de la alții pe criterii discutabile sucombau în trafic și ajunseseră conserve în care călătorii se sufocau, hurducăiți. Furia publică se îndrepta, pe bună dreptate, împotriva edililor care populaseră parcul auto al transportatorului public cu rable, aruncând acest serviciu în derizoriu și transformându-l în cea mai proastă alternativă dintre cel proaste. Trăim acum alte vremuri. Avem autobuze noi, strălucitoare, ecologice, dar mai puține. Și mai puține trasee. Deci un serviciu mai sărac. Și mai scump. Prestat de oameni tot mai puțini, ale căror nemulțumiri au ajuns să fie tot mai mari, pe timpul și munca lor. Promisiunile de ”sus” nu se pupă cu cele de la conducerea societății, iar asta nu are cum să fie trecut cu vederea când în joc stau, până la urmă, veniturile unor oameni care au de întreținut familii. Familii de lângă care lipsesc cu orele, ca să servească un serviciu public. Serviciu public care are un director care azi promite una, iar mâine se răzgândește și reformulează ideea în așa fel încât cei săraci se vor vedea tot mai săraci, iar cei bogați, tot mai bogați. El fiind unul (și primul!) dintre ei, pentru că peste grija oamenilor care nu mai știu când și cum le va fi remunerată munca a picat vestea că șeful ăl mare și-a mai pus o mie de euro la leafă. În tot acest timp, călătorul, plătitor de abonament sau de bilet, stă ca prostul în stație și așteaptă, dacă nu cumva s-a împrietenit cu Transurb pe Facebook ca să afle de la director că e grevă. O grevă pe care nu a făcut nimic să o împiedice la timp. Ba da, să avem pardon, a tipărit mesaje și le-a lipit în stații, ca la ultima bodegă de cartier care anunță că e ”închis pentru inventar”.
