Printre oameni şi neoameni

Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

Adolescenta mergea cu genunchii puţin aduşi şi tălpile îndreptate spre interior, dar reuşea să ţină pasul cu tatăl ei. Urma să treacă prin faţa staţiei de autobuz şi am simţit cum se străduia, parcă, să calce un pic mai drept... ca să treacă neobservată. O clipă mai târziu, o fetiţă care aştepta în staţie, alături de familia ei, şi-a potrivit cu atenţie picioarele şi a început să-i imite mersul uşor îngenuncheat. Sub privirile adulţilor din familie - nepăsători faţă de adolescentă, admirativi faţă de simţul de observaţie al fetiţei lor - a continuat să se "joace" astfel, accentuând neputinţa adolescentei. Zărind-o, aceasta a grăbit stângaci pasul, dorindu-şi să iasă cât mai repede din raza vizuală a celei care o imita în glumă. Adulţii care asistau la spectacolul trist al celor două copile n-au găsit nimic de spus.

"Nu mai îngâna!", mi-au răsunat, atunci, în minte, din anii copilăriei mele, vorbele mustrătoare ale mamei. Tocmai mă întorsesem de la joacă şi îmi gângăveam amuzată cuvintele, încercând să reproduc exprimarea unui copil cu dificultăţi de vorbire. Mi-a explicat atunci că nu e normal să batjocoresc pe nimeni - copii sau adulţi - pentru felul în care vorbeşte, se mişcă sau arată. Că nu e nimic de amuzat ori de maimuţărit! Că problemele din cauza cărora vorbesc, se mişcă ori gândesc mai greu sau diferit faţă de mine pot fi chinuitoare şi nevindecabile. Şi tot atunci, am aflat că nu suntem intangibili chiar dacă ne-am născut sănătoşi. Că o boală sau un accident îmi pot produce suferinţe din cauza cărora să ajung în situaţia de a vorbi, mişca, gândi sau arăta altfel decât înainte. Iar mai târziu, am descoperit câte eforturi dureroase, câte intervenţii chirurgicale, câtă stăruinţă, câţi ani lungi de recuperare se află în spatele unor paşi uşor îngenuncheaţi. Ale unor picioare plăpânde, care reuşesc să ţină în echilibru un trup, şi care par să se grăbească mai mereu, dornice să treacă neobservate.

M-am întrebat câte priviri curioase, câte întrebări indiscrete şi răutăcioase, câte glume sau porecle - copilăreşti sau adulte - trebuie să fi îndurat adolescenta. Acum i se spune bullying, dar e, de fapt, o realitate care face mereu parte din vieţile noastre, indiferent de vârstă.

Copiii pot fi răutăcioşi, pot fi cruzi, tocmai de aceea este important să li se explice, să li se arate de ce şi cum pot fi buni, înţelepţi, respectuoşi şi empatici cu cei din jur. De noi depinde astăzi dacă de mâine vom trăi printre oameni şi mai puţin oameni. Ori chiar între neoameni…

Citit 1388 ori Ultima modificare Joi, 27 Ianuarie 2022 00:15

Mai multe din această categorie:

2 comentarii

  • postat de Danino
    Joi, 27 Ianuarie 2022 10:00
    194.105.20.***
    "Adulţii care asistau la spectacolul trist al celor două copile n-au găsit nimic de spus."
    E trist, dar acesta e nivelul educatiei. Cu un procent enorm de analfabeti functionali, suntem condamnati ca natie la inca cel putin 20-30 de ani de subcultura, neam-prostie, marlanie ... Cei care constientizeaza acest aspect, isi vor indemna copiii catre un nivel maxim de educatie, pentru a reusi sa razbeasca in viata printre "neoameni".
    0
    23
    Raportează
  • postat de dan
    Joi, 27 Ianuarie 2022 07:50
    89.39.81.***
    foarte urit gestul copilului. nu-i de vina el ci parintii....
    0
    20
    Raportează

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.