Rusia a atacat Ucraina mânată de ambiţiile imperialiste de a redobândi controlul asupra teritoriilor pierdute odată cu destrămarea URSS, dar şi cu largul concurs al politicienilor europeni, care n-au reuşit să aibă o voce unică şi convingătoare în faţa unui adversar care abia aştepta un semn de slăbiciune. Practic, indeciziile şi ezitările în a pune Rusia la colţ i-au dat lui Vladimir Putin curajul de a-şi construi visul de ţar.
Pentru că, trebuie spus clar, acesta nu a început în noaptea de Dragobete a anului 2022, ci încă din 2014, atunci când Rusia a anexat Crimeea, fără ca nimeni să i se opună. S-au fluturat lozinci şi declaraţii pompoase şi atunci, dar nu a fost impusă nicio sancţiune serioasă, care să determine Rusia să dea înapoi. Drept urmare, "visul" imperial moscovit a continuat nestingherit în Georgia, în 2018, cu preluarea controlului în provinciile Abhazia şi Osetia de Sud, urmat acum de proclamarea "republicilor independente" Doneţk şi Lugansk.
Şi de data aceasta, am fost martori la aceleași multe vorbe goale şi la câteva "sancţiuni" de ochii lumii, total nesemnificative, gen oprirea unei conducte care n-a funcţionat niciodată sau stoparea unor finanţări de care Rusia nu are nevoie, în condiţiile unor datorii de numai 16% din PIB. Adevăratele măsuri, care ar fi putut pune pe butuci economia rusească şi nu i-ar mai fi permis să finanţeze uriaşele cheltuieli ale unui război, au rămas doar la stadiul de propuneri, bine ascunse sub stindardul "condamnării cu fermitate" a acţiunilor lui Putin. Decuplarea Rusiei de la sistemul bancar mondial n-a fost acceptată de Germania şi Italia, blocarea conturilor oligarhilor fideli lui Putin a fost amânată de Elveţia pe modelul "am creat o comisie de analiză", cumpărarea de gaz rusesc la preţuri astronomice a fost "mediată" de Austria, prin bursa de la Viena, care este controlată de Gazprom ş.a.m.d.
Şi astfel, mângâiată pe creştet de câţiva lideri europeni mărunţi, mânați de interese personale sau de grup, nu de cele ale popoarelor pe care se fac că le reprezintă, Moscova a mai făcut un pas spre ceea ce şi-a propus. Iar acest lucru nu este cucerirea propriu-zisă a Ucrainei, să fim bine înţeleşi, ci refacerea zonei tampon de ţări vasale de pe vremea Pactului de la Varşovia, care să răspundă doar la comenzile Moscovei, nu să arunce ocheade spre Occident, aşa cum face Ucraina de la debarcarea lui Ianukovici încoace. Iar exemplul perfect este Lukaşenko, cu a sa docilă Bielorusie, pe care Putin ar vrea-o replicată acum la Kiev. Şi poate şi prin alte părţi ale continentului (iar Republica Moldova ar putea fi următoarea pe listă), dacă i se dă în continuare mână liberă...
