Dă-i omului impresia că îi iei un lucru cât de mic, care poate nu îi trebuie sau a cărui existență nici nu a băgat-o prea tare de seamă până atunci, și îi vei declanșa temerea că nu va putea trăi fără acel "ceva". Dacă reușești să convingi pe cât mai mulți că "nimicul" fără de care pământul s-ar putea învârti la fel e pe cale de dispariție, atunci ai garantat reușita unui război pe care nu îl mai scoți nici cu bomba atomică din cel mai complex și pervertibil sistem: mintea omului.
Drojdie, hârtie igienică, lumânări, lanterne, butelii, pastile de iod, benzină, motorină, ulei. Mâine cine știe ce-o mai fi, dar cu siguranță un nou "ce" de care să ne legăm indisolubil motivația unei zile sau a unei săptămâni se va ivi. Informațiile trunchiate, negândite și neverificate, propagate de zvonistică și apetența omului de a fi atras de tot ce-i nou și catastrofic ne furnizează tot mai des, zilnic aproape, câte o criză. Asemeni rămurelelor unui copac, dintr-o mare criză ies multiple crize mici, născute pe baza fricii și a spiritului de turmă, care ne anihilează rațiunea și gândirea. Omul secolului 21 se îmbulzește în turme să golească farmaciile de pastile pe care nu știe dacă și cât trebuie să le ia în perspectiva unui atac nuclear incert, se calcă în picioare să umple pungi cu benzină de frica "exploziei" la pompă, neluând în calcul în cel mai negru scenariu să-și mai amintească treaba cu mersul pe jos, rupe rafturile la ulei de frica crizei de floarea-soarelui, fără să realizeze că noi, ca țară, le dăm altora ulei și nu depindem de marfă de import. Pe marginea marilor crize se nasc multitudinea de panici colective. Panicile colective se amplifică și dau, la rândul lor, naștere la vulnerabilități și, mai grav, ne fac și mai neîncrezători și mai predispuși la alte și alte crize. Tot ce am trăit în ultimii ani și trăim la frecvență crescută în aceste zile este rezultatul, paradoxal, al evoluției noastre. Suntem prea dependenți de tot ce putem cumpăra de pe un raft sau printr-un click de mouse, dar și mai subjugați de nevoia de a ști. Informația în exces a devenit dependența numărul unu, anulându-ne, de prea multe ori, simțul realității. Filtrăm tot mai puțin și refuzăm să ne menținem viu instinctul de supraviețuire. În confortul pe care ni l-am creat suntem tot mai vulnerabili și cel mai inofensiv motiv de grijă se poate transforma în armă letală. Pare să nu fie nimeni în criză numai gândindu-se că toate astea ne-ar putea lăsa într-o mare beznă a minții, fără judecată, o criză a inteligenței umane.
