Accesul femeilor în posturi de conducere, şi în mediul privat, dar mai ales în instituţiile statului, este încă dificil, iar de foarte multe ori imposibil. Din start, femeile au de depăşit foarte multe obstacole în calea afirmării în carieră, iar unele dintre acestea, în mod total injust, izvorăsc din aceleași situaţii de viaţă care, pentru bărbaţi, reprezintă avantaje la angajare, dar şi la promovare. Spre exemplu, dacă, pentru un bărbat, a avea o familie şi copii reprezintă o garanţie în plus a seriozităţii şi responsabilităţii, în cazul femeilor, copiii reprezintă aproape un handicap la angajare sau promovare, fiindcă angajatorul se teme că acestea vor lipsi prea mult pentru a avea grijă de ei etc.
În acest context, ministrul Familiei, Gabriela Firea, a anunţat marţi, 16 august, că, pentru a ne alinia la regulile de bun-simţ şi la standardele europene, va propune în Guvern schimbarea Ordonanţei privind guvernanţa corporativă a instituţiilor publice. Mai precis, din cinci candidaţi, doi să fie femei pentru fiecare post de membru în Consiliile de Administrație, Consiliile Directoare sau de Supraveghere. Gabriela Firea a declarat, într-o postare pe Facebook, faptul că "femeile au nevoie de această şansă, de recunoaşterea activităţii de implicare”, iar instituțiile statului trebuie să fie primele care dau un astfel de exemplu, că le susţin pe femei, că le apreciază şi le promovează.
Toate bune şi frumoase. Dincolo de calităţile de ministru ale doamnei Firea sau de lipsa acestora, dincolo de modul în care se foloseşte în beneficiul propriu de multe dintre subiectele de pe agenda publică, nimeni nu poate contesta că ministrul Familiei pune degetul pe o realitate dureroasă. Nu doar instituţiile publice, ci şi multe dintre cele private se confruntă cu o atitudine încă patriarhală referitoare la capacitatea femeilor de a conduce.
Faptul că li se impune instituţiilor publice să angajeze femei, dar nu numai în posturi de execuţie, ci şi în cele de top management, este un lucru bun, fără îndoială. Problema survine atunci când legea nu oferă alternative pentru situaţia în care acest lucru este imposibil de realizat, nu din rea voinţă, ci fiindcă femeile chiar nu prea există în anumite profesii. De unde să găseşti femei inginer constructor pentru a supraveghea lucrările în derulare din fonduri publice, când, de cele mai multe ori, nu găseşti nici bărbaţi pentru posturile cu pricina? Discriminarea pozitivă este utilă, dar trebuie pliată la realitate. Altfel, drumul spre post rămâne pavat cu bune intenţii şi atât.
